ORDONANȚA TRASEIȘTILOR. PNL amenință că va depune plângeri penale în cazul în care consiliile locale și județene nu aplică deciziile CCR

Data publicării:
sigla-pnl-nou-1

Ludovic Orban: "Ne vom adresa consiliilor să respecte decizia CCR și principiul invocat de CCR – obligativitatea instituțiilor publice de a respecta deciziile CCR. În privința primarilor – se face diferențiere – CCR lasă la latitudinea Parlamentului ca în legea de respingere să decidă dacă și primarii își pierd mandatul. În cazul șefilor de CJ este obligația consiliilor locale și județene să aplice deciziile CCR. Deciziile CCR produc efecte juridice. În cazul refuzului vom formula inclusiv plângere penală."

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu e de acord cu decizia CCR. Tăriceanu spune că OUG 55 "a eliberat aleşii locali de sub tirania partidelor care şi-au schimbat din mers doctrina şi a permis formarea unor majorităţi în consiliile locale blocate".

Curtea Constituţională a decis, în 17 decembrie 2014, că Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014 privind migraţia aleşilor locali este neconstituţională, fiind admisă astfel sesizarea parlamentarilor PNL. Decizia Curţii Constituţionale este general obligatorie.

Proiectul de lege de aprobare a OUG 55 care a permis migraţia aleşilor locali a fost adoptat, în 9 decembrie, de plenul Senatului, fiind înregistrate 86 de voturi "pentru", 36 "împotrivă" şi 6 abţineri.

Ordonanța care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...