Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig au demisionat din Parlament şi vor fi europarlamentari

Data publicării:
Ovidiu silaghi-Mediafax Foto-Gabriel Petrescu 1-1

ACTUALIZARE 13.13. Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a spus la Digi24 că cei doi vor ocupa locurile vacante din Parlamentul European.

Este o demisie care vine din motive de imposibilitate de a ocupa două funcţii în acelaşi timp. Nu are legătură demisia lui Silaghi cu dosarul în care este cercetat”, a declarat Mihai Voicu.

(Declaraţia purtătorului de cuvânt al PNL, Mihai Voicu)


Ovidiu Silaghi şi Eduard Hellvig vor ocupa în Parlamentul European locul lui Cristian Buşoi şi al Ramonei Mănescu - numită ministru al Transporturilor.

Dacă Ovidiu Silaghi nu şi-ar fi dat demisia, începând de azi Comisia Juridică ar fi urmat să înceapă dezbaterea solicitării procurorilor de începere a urmăririi penale, care apoi să ajungă în plen. De altfel, Silaghi primise termen 30 de zile până când colegii săi ar fi urmat să se pronunţe. Termenul este, de altfel, generos, în condiţiile în care noul statut prevede ca astfel de cazuri să se dezbată în maximum trei zile în Comisia Juridică şi în maximum alte cinci zile în plenul Camerei.

Ieri, pretextul amânării discutării solicitării procurorilor a fost că Ovidiu Silaghi ar putea cere o prelungire a termenului pentru a se apăra.

În condiţiile în care Silaghi a demisionat din Parlament, cererea procurorilor de începere a urmăririi penale în cazul său va ajunge la preşedintele României. Aceasta este procedura legală în cazul foştilor miniştri, acuzaţi de fapte petrecute în exerciţiul funcţiei de ministru, şi care nu mai sunt deputaţi sau senatori.


Conducerea Camerei Deputaţilor a dat, ieri, un termen 30 de zile pentru rezolvarea cererii procurorilor DNA de începere a urmăririi penale a fostului ministru Ovidiu Silaghi.

În urmă cu doar o săptămână, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, dădea asigurări că subiectul este unul prioritar pentru deputaţi şi va fi tranşat în cel mult zece zile.

Abia după ce comisia juridică a Camerei va întocmi un raport privind solicitarea procurorilor, deputaţii vor decide în plen dacă vor fi sau nu de acord cu începerea urmăririi penale a colegului lor. Cererea procurorilor DNA a fost transmisă Parlamentului pe 19 august.

Procurorii anticorupţie îl acuză pe fostul ministru că ar fi primit 200.000 euro mită de la omul de afaceri Nelu Iordache, în prezent arestat, pentru a nu rezilia un contract pe care firma acestuia îl încheiase cu Compania de Autostrăzi.

Pe lângă cazul lui Ovidiu Silaghi, deputaţii din comisia juridică trebuie să dea un răspuns şi sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate. ANI susţine că deputatul PSD Liviu Harbuz s-ar afla în situaţie de incompatibilitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...