Ponta: „Aș lucra foarte bine cu un președinte ca domnul Isărescu, ca domnul Oprescu sau ca domnul Tăriceanu”

Data publicării:
ponta tariceanu

Cred sincer că domnul Tăriceanu are și experiența, statura politică necesară pentru a fi al doilea om în stat și dacă va fi vreodată cazul să-l înlocuiască pe domnul Băsescu, o va face în cunoștință de cauză și cu toată demnitatea”, a declarat Victor Ponta, care a subliniat că nu ia în calcul o nouă suspendare a președintelui.

Nu mă refer la o situație concretă, mă refer la o situație constituțională”, a precizat Ponta.

El a mai spus că prin susținerea fostului senator liberal nu a fost o încercare de lovitură de imagine dată PNL.

Întrebat despre un eventual tandem Ponta președinte-Tăriceanu premier, el a replicat: „De ce nu invers?”

Eu aș lucra foarte bine cu un președinte ca domnul Isărescu, ca domnul Oprescu sau ca domnul Tăriceanu”, a susținut Victor Ponta.

Totodată, el a mai spus că este cel mai bine plasat în sondaje „azi”.

Victor Ponta declara zilele trecute că va candida din partea PSD la alegerile prezidențiale, dacă sondajele îl vor credita ca cel mai bine plasat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...