Premierul Ciucă s-a întâlnit cu Arhiepiscopul de Canterbury. Cei doi au discutat despre situaţia din Ucraina şi traficul de persoane

Data publicării:
ciuca da noroc cu Arhiepiscopul de Canterbury
Premierul Ciucă s-a întâlnit cu Arhiepiscopul de Canterbury. Cei doi au discutat despre situaţia din Ucraina şi traficul de persoane. Foto: gov.ro

Prim-ministrul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, marţi, la Palatul Victoria, cu Arhiepiscopul de Canterbury, Justin Welby, cu acest prilej fiind abordate teme privind evoluţia situaţiei generate de agresiunea militară rusă din Ucraina, sprijinul acordat refugiaţilor şi combaterea traficului de persoane.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, premierul a prezentat contribuţia ţării noastre la eforturile comunităţii internaţionale de a fi alături de victimele războiului, de poporul ucrainean şi de autorităţi.

Înaltul prelat a felicitat România pentru viziunea şi coordonarea sprijinului umanitar acordat refugiaţilor din Ucraina.

„În ceea ce priveşte problematica traficului de persoane, a fost expusă abordarea integrată la nivel guvernamental, care include colaborarea cu societatea civilă şi paşii strategici pe care România i-a făcut pentru identificarea timpurie a victimelor traficului de persoane şi pentru combaterea propagării acestui fenomen inclusiv utilizând mediul online”, se arată în comunicat, potrivit Agerpres.

La întrevedere a participat şi ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Andrew James Noble.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri