Președintele convoacă CSAT. Pe agendă, misiunile Armatei Române în 2018

Data actualizării: Data publicării:
iohannis csat cu guv tudose

Marțea viitoare, Consiliul Suprem de Apărare a Țării se reunește la solicitarea președintelui Klaus Iohannis. Pe agendă sunt menționate, patru subiecte, dar vor fi abordate „și alte subiecte de interes” pentru securitatea națională.

Printr-un comunicat de presă, Administrația Prezidențială a anunțat convocarea CSAT, marți, 28 noiembrie, la Palatul Cotroceni.

„Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la:

・ Planul de întrebuințare a Forțelor Armate ale României care se trimit la misiuni și operații în afara teritoriului statului român în anul 2018;

・ Stadiul îndeplinirii Planului de acțiune pentru implementarea deciziilor Summitului NATO de la Varșovia;

・ Raportul privind măsurile adoptate de România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancțiuni instituite pe plan internațional (octombrie 2016 - septembrie 2017);

・ Programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Țării pentru anul 2018”, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.

Același comunicat precizează însă: „În cadrul ședinței vor fi abordate și alte subiecte de interes pentru securitatea națională”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta