Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, denunță protocolul cu USL. Daniel Constantin: Situația trebuie rezolvată rapid

Data publicării:
piedone mfax 2

 

El a declarat, după şedinţa Consiliului Local al Sectorului 4, că majoritatea proiectelor supuse votului în CL în ultimele luni ori nu au fost aprobate de consilierii liberali, ori aceştia s-au abţinut de la vot, astfel că a decis ca, începând de joi, să nu mai reprezinte Uniunea Social Liberală (USL), relatează Mediafax.

„Cine vrea să vină cu mine, să vină! Cine nu, nu! Începând de azi, nu mai pot garanta în numele întregului USL şi denunţ protocolul cu Uniunea Social Liberală la nivelul Sectorului 4. Aştept ca liderii politici care formează Consiliul Local Sector 4 (PSD, PC, PNL, PP-DD şi PDL) să vină la discuţii săptămâna viitoare, pentru a forma împreună o majoritate în interesul cetăţenilor Sectorului 4. Azi am constatat că o parte dintre cei pe care i-am girat în timpul campaniei electorale, membri ai USL, nu-şi respectă cuvântul dat cetăţenilor. Şi nu e vorba de proiecte financiare costisitoare, ci doar proiecte care asigură buna funcţionalitate a aparatului propriu, dar şi în interesul cetăţeanului", a spus Cristian Popescu-Piedone, citat într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 4.

Primarul a precizat că, după discuţiile cu liderii Uniunii Social Liberale, va susţine o conferinţă de presă în care va explica pe larg motivele care au stat la baza deciziei de a denunţa protocolul cu USL la nivelul Sectorului 4. „A fost peste voinţa mea să fac acest anunţ, dar, când echipa investită de cetăţean nu funcţionează, cu vădită intenţie, nu din greşeală, trebuie să-mi asum această responsabilitate şi să ştie şi cetăţeanul. Îmi pare rău că încrederea oamenilor, care m-au votat în proporţie de peste 83%, neexistând nici un motiv administrativ de a rupe alianţa, ci doar politicul, a fost înşelată. Îmi pare rău că liderul PNL, Crin Antonescu, un om de excepţie, în care am crezut şi cred în continuare, nu este informat de ceea ce se întâmplă în realitate în consiliile locale, care nu mai sunt demult liberale, referindu-mă aici strict la Sectorul 4", a mai spus Cristian Popescu-Piedone.

În Consiliul Local al Sectorului 4 sunt 19 de consilieri USL (şapte PSD, şase PNL şi şase PC), patru consilieri PDL şi trei consilieri PP-DD.

După declarațiile primarului sectorului 4, ministrul agriculturii, Daniel Constantin (PC), a declarat: „Înțeleg că este lipsă de susținere din partea colegilor liberali în Consiliul local al sectorului 4. Se știa despre asta de mai multe luni. Nu s-au susținut proiecte ce erau, de fapt, angajamente față de locuitori sectorului 4”.

„Au fost discuții și în altă parte, dar au fost depășite. Vor fi depășite și aici, dar e nevoie de implicare de la centru. Sunt convins că vor încerca să clarifice toate lucrurile. Situația trebuie rezolvată rapid, ca să nu se multiplice aceste cazuri”, a subliniat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...