PROPUNERE. Senatorul PSD Șerban Nicolae vrea ca acuzații de corupție să fie cercetați în libertate

Data publicării:
catalin voicu si serban nicolae

Chiar şi în cazul acestor persoane ar trebui demonstrat de ce se impun aceste măsuri de prevenire, se mai arată în noua iniţiativă legislativă depusă la Senat. Şerban Nicolae a mai venit în trecut şi cu alte proiecte de lege controversate, precum cel al amnistiei şi graţierii.

Acum susţine că autorităţile fac exces de cătuşe şi de arestări în direct. „Faptele săvârşite prin acte de corupţie nu se justifică ca fiind acte de pericol concret pentru ordinea publică. Avem în România, persoane foarte importante la cel mai înalt nivel, cazuri de parlamentari care au fost cercetaţi în libertate, judecaţi, condamnaţi şi care au ajuns în penitenciare pentru executarea unor pedepse privative de libertate fără ca să fie nevoie de arestarea lor preventivă, ceea ce arată că nu este o condiţie sine qua non într-o cercetare penală. Cazul lui Dan Voiculescu, de foşti miniştri, mă refer la Relu Fenechiu”, spune Șerban Nicolae.

„Se face un exces prin arestare, prin încătuşare, s-a ajuns la situaţii absolut nejustificate. Cazul lui Radu Mazăre care a fost ridicat cu mascaţii dintr-un restaurant. Folosim unităţi speciale de luptă, oameni antrenaţi, cu toată logistica necesară ca să-l luăm pe Gigi Becali de acasă, la şase dimineaţa, în propria maşină ca să-l aducem la audieri”, adaugă senatorul PSD

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita