Protestul lui Mircea Ionescu Quintus la adresa conducerii PNL

Data publicării:
mircea ionescu quintus inquamphotos

 

Foto: inquamphotos.com

Nu m-am abținut în privința alegerii domnului Marian Munteanu, pe care îl cunosc și care, după părerea mea, este o legendă a Bucureștiului, ci m-am abținut în privința conducerii partidului din care fac parte, că nu am fost pregătiți pentru șocul de ieri”, a explicat Mircea Ionescu Quintus. El s-a referit la decizia lui Ludovic Orban de a renunţa la candidatură, după ce a fost pus sub acuzare de DNA pentru că ar fi cerut unui om de afaceri 50.000 de euro, bani pentru campania electorală. Mai exact, banii ar fi urmat să ajungă la persoane din două televiziuni.

Am fost luați prin surprindere”, a spus preşedintele de onoare al PNL. „S-a găsit soluția aceasta, dar un om politic trebuie întotdeauna să aibă un plan de rezervă și noi nu l-am avut și abținerea a fost în privința mea și a conducerii", a explicat Mircea Ionescu-Quintus după ședința Biroului Permanent Naţional al PNL.

În acelaşi timp, Mircea Ionescu Quintus spune că Marian Munteanu este o variantă bună de candidat. "Una mai bună ca asta nu se putea găsi".

Imediat după şedinţa conducerii PNL, copreşedintele Alina Gorghiu a spus că toată lumea a votat pentru desemnarea lui Marian Munteanu, de la preşedintele de onoare Mircea ionescu Quintus la ultimul membru al BPN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...