PSD Iaşi susţine că banii pentru Autostrada Iaşi-Târgu Mureş vor fi prevăzuți în bugetul pe 2019

Data actualizării: Data publicării:
Maricel Popa PSD Iasi

PSD Iaşi susţine că finanţarea Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului, social-democraţii afirmând că asociaţiile civice care militează pentru proiect au tendinţa să politizeze subiectul.

protest masini autostrada moldova - inquam - george calin 20180519173616__MG_5855-01
Protest prin care s-a cerut autorităților construcția Autostrăzii Moldova. Sursă foto: INQUAM PHOTOS / George Călin

Conducerea PSD Iaşi afirmă luni, într-un comunicat de presă, că proiectul autostrăzii nu a fost omis de autorităţi şi că investiţia figurează în planul de dezvoltare al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„În propunerea de buget vor fi alocate credite bugetare în valoare de 9,3 milioane lei şi credite de angajament în valoare de 37,38 milioane lei. Următorul demers din fişa de proiect care urmează a fi făcut este „Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ”, împărţită în două tronsoane: Târgu Mureş - Ditrău şi Ditrău - Târgu Neamţ. Valoarea estimată a contractului este de 29,9 milioane lei fără TVA, cu o finanţare asigurată în cea mai mare parte din fonduri nerambursabile, aferente perioadei de programare bugetară a UE 2014-2020“, se arată în comunicatul PSD Iaşi.

Conducerea PSD Iaşi afirmă că „autostrada va fi bugetată pentru acest an şi vor fi demarate procedurile pentru elaborarea documentaţiilor tehnico-economice“.

„Finanţarea autostrăzii Unirii va fi inclusă ca articol distinct în Legea Bugetului de Stat pe 2019. Respect preocuparea asociaţiilor non-guvernamentale pentru construirea autostrăzii, însă, nu pot să nu remarc faptul că există tendinţa de a politiza acest demers. Din păcate, se recurge la strategii de imagine specifice perioadelor de campanie. De asemenea, vom avea bugetată şi şoseaua de centură a Iaşiului, pentru proiectare şi execuţie. Nu lăsăm treburile nerezolvate. Avem datoria să mişcăm lucrurile, iar aceste proiecte să îşi găsească finalitatea în următorii ani. Este prevăzut în buget şi un Program pilot, cu măsuri pentru dezvoltarea regiunii Nord-Est”, a declarat Maricel Popa, preşedintele PSD Iaşi.

Doi parlamentari PSD de Iaşi, deputatul Silviu Macovei şi senatorul Vasile Toma, au anunţat săptămâna trecută că nu vor vota legea bugetului, dacă acesta nu va conţine sumele necesare pentru demararea proiectului autostrăzii.

La rândul său, liderul PNL Iaşi deputatul Marius Bodea a afirmat că gestul PSD de a nu prinde fonduri pentru autostradă echivalează cu o „declaraţie de război” împotriva Moldovei.

Sâmbătă, primarii municipiilor Iaşi, Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Roman, Câmpulung Moldovenesc şi Vatra Dornei, care au fondat recent Asociaţia „Moldova se dezvoltă”, au făcut apel la ceilalţi primari de oraşe şi comune, la preşedinţii de consilii judeţene şi la parlamentarii din regiune să pună presiune pe Guvern şi să amendeze proiectul Legii bugetului de stat pe 2019.

Totodată, asociaţiile civice care militează pentru autostradă au anunţat că vor iniţia proteste în perioada următoare, cerând alocarea urgentă de fonduri pentru demararea proiectului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...