Radu Mazăre a demisionat din PSD

Data publicării:
radu mazare - mfax 1


Radu Mazăre a demisionat, săptămâna trecută, de la conducerea Primăriei Constanţa. 

Scrisoarea transmisă Consiliului Local al Municipiului Constanţa

Vreau să mulţumesc sutelor de mii de oameni care m-au votat pe perioada celor 15 ani cât am fost primar. Constanţa şi constănţenii au fost sufletul meu şi datoria mea în tot acest timp. Chiar dacă uneori am fost prea verbal sau nonconformist, toată priceperea şi energia mea mi-am dedicat-o comunităţii. Pentru greşelile făcute îmi cer iertare în faţa tuturor.

Dorinţa mea de a face bine oraşului şi locuitorilor săi nu justifică însă nedreptăţile, stresul şi chinul la care sunt supus de atâta vreme.

Drept pentru care demisionez din funcţia de primar al municipiului Constanţa.

Colegilor şi prietenilor le sunt dator cu mult respect şi consideraţie.

Începând de astăzi nu-mi mai doresc o viaţă publică politică”.

Radu Mazăre a fost arestat în 2 aprilie, în dosarul în care este acuzat că a luat mită nouă milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii.

Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre, atât direct, cât şi prin intermediul lui Strutinsky, potrivit procurorilor.

Mazăre mai este acuzat că, în perioada 2008 - 2014, tot cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială, peste şapte milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi primărie a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 de lei (335 milioane de euro).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...