Video Război pe PNDL. Ghinea: Vine statul, cu pixul lui Dragnea, și dă bani primarilor. Kelemen: Cred că domnul Ghinea a fost cam obosit

Data publicării:
Cristian Ghinea în stânga și Kelemen Hunor în dreapta.
Cristian Ghinea în stânga și Kelemen Hunor în dreapta. Foto: Colaj gov.ro/ Inquam Photos/Octav Ganea

Vicepremierul Kelemen Hunor a reacționat, marți seara, la Digi24, în urma declarației pe care a făcut-o Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, care a declarat că prin intermediul PNDL 3, "statul, în mărinimia lui, cu pixul lui Dragnea care acum se plimbă de la unul la altul", dă bani primarilor. Președintele UDMR a precizat că "domnul Ghinea a fost cam obosit când a spus acest lucru".

Cristian Ghinea, a declarat, tot marți seara, la Digi24, că alături de USR PLUS s-a opus actualei forme a programului de investiții "Anghel Saligny".

Întrebat care e problema cu acest program, ministrul a răspuns: "A aduce bani pentru comunități nu înseamnă că e ceva bine în sine, dacă aduce bani într-un mod greșit. De ce nu lăsăm bani primarilor? Pentru că, pe de o parte, statul central – discuția asta nu am avut-o – ia bani care ar putea foarte bine să rămână la primari, primarii nu au bani să-și facă bugetele de investiții și apoi vine statul în mărinimia lui, cu pixul lui Dragnea, care acum se plimbă de la unul la altul, și zice: îți dau ție, îți dau ție, îți dau ție”.

„USR PLUS a spus: nu putem să aprobăm ceea ce criticam acum 3 ani. Haideți să facem, dacă vreți chestia asta și dacă avem spațiu bugetar – că asta e altă chestiune, de câte ori are propuneri USR PLUS, nu sunt bani, dar când e vorba de Anghel Saligny, PNDL3, sunt bani. Brusc, s-au găsit 50 de miliarde de lei în buget. De unde? Că nu am văzut această perspectivă bugetară, mai ales că suntem într-o țară aflată în procedură de deficit excesiv. Nu a fost această discuție”, a spus Ghinea.

Întrebat în legătură cu afirmația despre „pixul lui Dragnea”, ministrul a răspuns: „De aceea e așa de sexy această chestiune, pentru că fiecare poate spune: votează-mă pe mine și o să-ți dau bani. Vrem garanții că nu se întâmplă asta, că, de pildă, va fi și o cofinanțare locală la acest program”, a adăugat ministrul.

„Ar trebui lăsați mai mulți bani la primari. Poate că așa primarii nu vor mai sta cu căciula întinsă la Guvern”, a mai spus Ghinea.

Kelemen Hunor: Drumurile județene, locale sunt în condițiile secolului XIX

În replică, liderul UDMR a precizat că abordarea este una total greșită și a pune la îndoială necesitatea investițiilor în UAT-uri (unități administrativ-teritoriale - n.r.) pentru comunitățile locale este "prea mult". 

"Eu cred că domnul Ghinea a fost cam obosit când a spus acest lucru. Si pixul cui se plimbă în mâna lui Ghinea. E o abordare total greșită. Ieri am avut o discuție în coaliție, au cerut niște lămuriri colegii din USR PLUS, au venit cu niște propuneri de bun simț și acele propuneri vor fi incluse în OUG. Dar să pui la îndoială necesitatea investițiilor în UAT-uri, pentru comunitățile locale, spunând că a făcut nu știu cine, nu știu ce și în ce pix a stat în alt Guvern o astfel de dezvoltare, program, proiect, este cam mult", a spus Kelemen Hunor, la Digi24. 

Vicepremierul a explicat și cum s-a ajuns la actuala denumire a programului, "Anghel Saligny" și a dat și câteva exemple de lipsuri în comunitățile locale. 

"Am discutat încă de la începutul anului că va urma un nou proiect național de dezvoltare, nu PNDL. Eu am spus să avem un nume și am căutat o personalitate care să fie asumată de toată coaliția și așa am ajuns la Anghel Saligny. Mesajul nostru în coaliție a fost să îmbunătățim condițiile de trai. Există în acest moment cam 13 miliarde de euro lipsă pentru investițiile locale, pentru apă și canalizare. (...) 57% din UAT-uri nu au canalizare, 29% sunt fără apă, drumurile județene, drumurile locale sunt în condițiile secolului XIX, secolului XX, nu poți să lași acești oameni, aceste comunități la acest nivel. 70% din UAT-uri nu au acces la gaze". 

Guvernul a dezbătut săptămâna trecută,  în primă lectură, programul naţional de investiţii "Anghel Saligny", care va avea un buget de 50 de miliarde de lei şi se va întinde pe cel puţin şase ani, a anunțat premierul Florin Cîţu.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...