Reacția Comunităţilor Evreieşti, după declarația lui Ponta: O greşeală politică imensă, de neacceptat

Data publicării:
ponta -Mediafax Foto-Alexandru Hojda

"În numele Conducerii Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi în calitatea mea de Deputat în Parlamentul României, doresc să îmi exprim totala surprindere, provocată de declaraţia dlui. Prim MinistruVictor Ponta care, în esenţă, compară perioada de 10 ani de mandat a dlui. Preşedinte Traian Băsescu, cu perioada groaznică de dominaţie a nazismului şi acoliţilor săi în Germania şi în alte state europene", afirmă deputatul Aurel Vainer, preşedintele Comitetului Director al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, într-un comunicat oficial, scrie Mediafax.

El precizează că nu poate accepta, ca "reprezentant la vârf al populaţiei evreieşti din România, cu activitate de aproape 10 ani în Parlamentul României, trăitor şi cunoscător îndeaproape a istoriei ţării noastre, după un parcurs al vieţii de 8 decenii", ideea de a se compara o perioadă post-decembristă cu ceea ce a reprezentat puterea nazistă în lume.

V. Ponta: Propaganda contra declaraţiilor mele politice legate de T. Băsescu este exagerată. Uneori ele merg într-o zonă mai agresivă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta