Reacția directoarei de liceu, exclusă din PNL pentru că s-ar fi dat agent SRI: „Sper ca poziția PNL Prahova să fie obiectivă”

Data actualizării: Data publicării:
aurora ariesan cu ochelari de soare
Aurora Arieșan, directoarea liceului din Sinaia, a fost exclusă din PNL. Foto: Facebook

Directoarea Colegiului Mihail Cantacuzino din Sinaia, Aurora Arieşan, consilier local aflat la al treilea mandat în Consiliul Local Sinaia, a reacționat și a trimis un mesaj pe pagina de Facebook, la câteva zile după ce organizaţia locală PNL Sinaia a anunţat că a votat excluderea sa din partid. Aceasta este acuzată că s-ar fi prezentat drept ofițer SRI sub acoperire și că a răspândit zvonuri potrivit cărora urmează să fie numită numită viceprimar cu atribuții de primar. „Aştept poziţia PNL Prahova şi sper ca ea să fie obiectivă”, a transmis Aurora Arieşan.

„Am ales să nu răspund la jignirile care mi-au fost aduse în ultimele zile, chiar dacă ele au adus multă suferință în familia mea, chiar dacă aseară mi-am văzut pentru prima dată tatăl cu lacrimi în ochi. Pe mine, acele cuvinte m-au afectat mai puțin. Nu pentru că aș fi de piatră, ci pentru că mesajele, telefoanele și vorbele frumoase primite de la voi, prieteni și colegi, au fost ca un scut. Ele au contat și contează pentru mine mai mult decât acel comunicat pe care unele site-uri l-au preluat fără a-mi cere punctul de vedere.

Nu am relațiile, banii și nici măcar motivația să rostogolesc acest bulgăre de praf, conștientă fiind că va crește, dar fără a-și schimba compoziția. Până la urmă... oamenii care mă știu cu adevărat, dar și cei care mă cunosc doar profesional, nu au îndoieli în privința mea.

Încă sunt membru PNL, încă sunt în Consiliul Local Sinaia și încă sunt director la Colegiul Mihail Cantacuzino, post obținut pentru următorii 4 ani, prin concurs. Aștept poziția PNL Prahova și sper ca ea să fie obiectivă,” a transmis Aurora Arieşan.

Marţi seară, PNL Sinaia a anunţat, printr-un comunicat postat pe Facebook, că a decis excluderea din partid a consilierului local Aurora Arieşan, care este şi director al colegiului naţional din localitate. Decizia a fost luată după ce aceasta ar fi început să se prezinte drept ofiţer al Serviciului Român de Informaţii care ar deţine date despre aspecte penale comise de conducerea localităţii, Arieşan afirmând în faţa unor persoane că întreaga conducere a oraşului Sinaia şi o parte a Consiliului Local Sinaia urmează a fi arestată.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru...
Pro FM
Shania Twain, adevărul despre legătura specială cu Jon Bon Jovi. „Îmi încălzește inima”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor. Rezidenţii din şapte localităţi...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...