Reacția Ecaterinei Andronescu, după ce a aruncat pe jos cartea oferită de o senatoare USR

Data publicării:
andronescu

Senatoarea PSD Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, nu a vrut să primească, joi, una dintre cărțile împărțite de parlamentarii USR în plen. Aceștia au venit cu mai multe exemplare din „Ferma Animalelor” și „1984”, de Geroge Orwell, pe care le-au împărțit colegilor aflați la putere.

Senatoarea USR Florina Presadă a încercat să îi ofere o carte și Ecaterinei Andronescu, însă aceasta a refuzat-o. În imaginile filmate în plen, se vede cum fostul ministru al Educației împinge cartea pe jos. Ecaterina Andronescu susține însă că intenția sa nu a fost de a arunca o carte pe jos, ci încerca să îi spună Florinei Presadă că mai are trei exemplare acasă.

„Nu a fost intenția mea să fac acest gest. Sunt un om cu bun simț. Încercam să o lămuresc pe doamna să nu mi-o lase pe bancă, să o dea altcuiva pentru că mai am acasă trei exemplare. Nu sunt genul acesta, îmi pare rău. Asta a ieșit, nu am avut intenția să arunc o carte”, a declarat Ecaterina Andronescu la Realitatea.

„Le-am oferit cărţi senatorilor PSD: Ferma animalelor şi 1984 de Orwell. Dna Ecaterina Andronescu, dl Bodog, dl Brăiloiu au aruncat cărţile pe jos, iar cei doi domni au ţinut sa-mi demonstreze că vocabularul lor e plin de argou”, a scris senatoarea USR pe pagina sa de Facebook, după ce senatorul PSD Tit Liviu Brăiloiu i-ar fi adresat obscenități.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...