Reeditarea OUG 13. Senatul a stabilit la 250.000 de lei pragul pentru abuz în serviciu pedepsit cu închisoare

Data publicării:
Plen reunit în Parlament pe 4 aprilie 2022.
Senatul a stabilit la 250.000 de lei pragul pentru abuz în serviciu pedepsit cu închisoare. Foto: Octav Ganea/Inquam Photos

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei, informează Agerpres.

"Fapta funcţionarului public, care cu ştiinţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu nu îndeplineşte un act prevăzut de o lege (...) ori îl îndeplineşte cu încălcarea unei dispoziţii cuprinse într-un astfel de act normativ cauzând astfel o pagubă mai mare sau egală cu 250.000 de lei ori o vătămare gravă a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică. Dispoziţiile privind condiţia ca paguba să fie mai mare de 250.000 lei nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o fracţiune de abuz în serviciu ori pe neglijenţă în serviciu, într-un interval de cinci ani de la data rămânerii definitive a hotărâri judecătoreşti de condamnare", se arată într-un amendament adoptat de Senat.

Potrivit aceluiaşi proiect, cu aceeaşi pedeapsă (închisoare de la 2 la 7 ani) se sancţionează şi fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, îngrădeşte exercitarea unui drept al unei persoane ori creează pentru aceasta o situaţie de inferioritate pe temei de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, orientare sexuală, apartenenţă politică, avere, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecţie HIV SIDA.

Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...