Rozalia Biro, propusă ministru al Culturii şi vicepremier. Ea este cercetată pentru conflict de interese din 2010

Data publicării:
biro crop

 

ACTUALIZARE 14:25. Rozalia Biro a subliniat în fața jurnaliștilor că este cercetată de pentru conflict de interese, și nu pentru incompatibilitate. Ea a spus că în doua aspecte ale cauzei a primit deja răspuns: că nu este fundamentat, iar în prezent așteaptă răspuns pentru un al treilea aspect. „Vom ajunge cu siguranță la un rezultat”, a spus ea, optimistă.

Rozalia Biro a explicat că o recomandă pentru funcțiile de ministru al Culturii și vicepremier experiența de zece ani din sectorul privat, unde a condus societăți comerciale, și cei zece ani din administrația locală, ca viceprimar al Oradei. De un an și jumătate este senator UDMR de Bihor.

„Sunt obișnuită să iau decizii, să coordonez și să-mi asum consecințele deciziilor”, a declarat Rozalia Biro.

-----------------------

Preşedintele CRU al UDMR, senatorul Rozalia Biro, este propunerea Uniunii pentru funcţiile de ministru al Culturii şi vicepremier, a anunţat Kelemen Hunor, la finalul Consiliului Permanent al organizaţiei, el precizând că această nominalizare se va afla pe masa premierului înainte de 1 august.

Kelemen a precizat că a avut luni o discuţie cu Rozalia Biro, căreia i-a propus să accepte nominalizarea pentru funcţiile de ministru al Culturii şi vicepremier.

”După câteva ore m-a contactat şi mi-a zis că va accepta această nominalizare”, a relatat liderul UDMR.

El a precizat că, fiind vorba despre cumularea celor două funcţii din Guvern, a căutat o soluţie care să corespundă.

”Doamna Biro Rozalia este preşedintele CRU, care conform Statutului este a doua funcţie în UDMR şi era firesc, în condiţiile date, să fie persoane care va asuma funcţiile din Guvern”, a adăugat Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a spus că această nominalizare va fi validată şi de CRU, iar până la 1 august, când el se va retrage din Guvern, se va afla pe masa premierului Victor Ponta.

Cine este Rozalia Biro

Rozalia Biro are 49 de ani, iar în 2012 a fost aleasă senator în colegiul senatorial nr. 1 Marghita, din judeţul Bihor în care majoritatea populaţiei este de etnie maghiară, după ce în perioada 2004-2012 a fost viceprimar al municipiului Oradea. Din anul 2007 este preşedintele Consiliului Reprezentanţilor Unionali, fiind aleasă atunci în locul avocatului Frunda Gyorgy, iar din 2013 este şi preşedintele Organizaţiei de Femei a UDMR.

Din anul 2012, Biro Rozalia este anchetată de DNA pentru abuz în funcţie, dosarul penal având la origine un raport al ANI din 2010 care a acuzat-o de conflict de interese. Biro este acuzată că în 2006, pe când era viceprimar al municipiului Oradea, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al Fundaţiei Partium, ce funcţionează pe lângă UDMR Bihor, a aprobat închirierea către această fundaţie a unui imobil din centrul oraşului. Este vorba despre somptuoasa vilă de pe strada Republicii nr. 59, în care a funcţionat Biblioteca CFR, iar apoi Club Roma.

Biro a atacat în justiţie ANI şi a cerut anularea raportului, dar în 2012 a pierdut procesul, astfel că în prezent este cercetată într-un dosar încă nefinalizat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...