Scrisoarea trimisă de PSD şi ALDE preşedintelui Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
SCRISOARE PSD ALDE crop

Adresa oficială prin care PSD şi ALDE îl nominalizează pe Sorin Grindeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, la funcţia de prim-ministru a ajuns la Cotroceni. Documentul este semnat de preşedintele PSD Liviu Dragnea şi de copreşedinţii ALDE, Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

SCRISOARE PSD ALDE

,,(...) Prioritatea noastră, ca partide care au câștigat alegerile detașat, deținând majoritatea în Senat și Camera Deputaților, este stabilitatea României, implementarea, cât mai rapid, a Programului de Guvernare al Coaliţiei PSD-ALDE, o viaţă mai bună pentru români într-o ţară liberă şi prosperă.
Deşi apreciem ca fiind în afara cadrului constituţional procedura prin care nu aţi fost de acord cu desemnarea doamnei Sevil Shhaideh pentru funcţia de prim-ministru, pentru a pune punct instabilității politice actuale, care nu este generată de noi, și pentru a evita intrarea țării într-o criză politică profundă, cu responsabilitate şi respect faţă de votul românilor din 11 decembrie, am decis să transmită o nouă nominalizare, în vederea desemnării drept candidat la funcţia de prim-ministru, în persoana domnului Sorin Mihai Grindeanu."

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Recordul Adrianei Iliescu, la un pas de a fi doborât de o femeie din Italia. La ce vârstă înaintată a devenit...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...