Senatorii din Comisia de muncă au amânat avizarea legii privind pensiile speciale ale primarilor

Data publicării:
bani - bancnote de 100 lei8


ACTUALIZARE 10.42. 

Senatorii din Comisia de muncă nu au putut da un aviz pentru legea pensiilor speciale pentru primari. Cu patru voturi pentru și patru abțineri, aceștia nu au căzut de acord în privința propunerii de lege. Așa că au supus la vot amânarea discuției pe această temă, care a fost votată. 

Au fost și discuții aprinse legate de procedura ce ar trebui urmată. Liberalii spuneau că votul înseamnă o respingere, în timp ce social democrații, care au susținut proiectul, au supus la vot amânarea.

Amânarea înseamnă că legea va fi rediscutata în Comisia de muncă, dar urmează discuții și în Comisia de buget și Plenul Senatului. 

În spatele unei formule complicate prevăzute de lege se află pensii speciale, mai mari, pentru aleșii locali. Acestea se adaugă veniturilor și pensiilor pe care primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții de consilii județene le au deja.

Indemnizației brute primite în ultima lună i se aplică un coeficient de 0,55%. Apoi, această sumă este înmulțită cu numărul de luni de mandat. Dacă un primar de comună câștigă un salariu brut de 2.000 de lei, aplicând acest coeficient și înmulțind cu 48 de luni, adică un singur mandat de primar, rezultă o pensie specială de aproximativ 500 de lei. Venit care se adaugă la toate celelalte pe care le are primarul.

Aceste pensii cresc odată cu numărul de mandate pe care le au aleșii locali. Cresc și pentru cei care sunt primari de orașe sau de municipii.

Cei care au probleme cu legea nu ar putea să primească aceste pensii speciale. Din 110 primari de municipii și orașe, 40 au dosare penale. Cât despre pereședinții de consilii județene, aproape jumătate au probleme cu legea: fie dosare penale, fie sunt acuzați de incompatibilitate sau de conflict de interese.

Legea se află acum la Comisia de muncă din Senat, unde va primi un prim aviz, urmând să fie votată de plenul acestei Camere.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...