STENOGRAME. Lideri PSD amenințați cu demiterea dacă V. Ponta nu câștigă alegerile. Reacția șefului PSD Satu Mare

Data publicării:
psd congres

Deci nu se mai poate. Dacă vreţi să lucrăm bine împreună, bine, dacă nu, cu asta basta. (...) Cei care nu veţi avea rezultate în turul doi, cât sunt eu în Consiliul Judeţean şi cât am posibilitate, nu o să primiţi niciun cinci bani. Când se repartizează bugetul – zero şi garantez că niciunul nu mai primeşte nimic. Staţi şi muriţi, asta e viaţa. (...) Şi-o spun foarte clar. Toţi directorii de deconcentrate care au fost numiţi politic, directorii de şcoli, toţi care au fost numiţi politic dacă nu participă efectiv la campanie, pleacă acasă”, îi ameninţă Mircea Govor, potrivit unei înregistrări obţinute de Gândul.

Cu tăierea fondurilor au fost ameninţaţi şi reprezentanţii bisericii, cu care, susţine Govor, a discutat pentru sprijin pe 16 noiembrie. În înregistrare se poate auzi planul pe care îl face şeful PSD Satu Mare pentru duminica alegerilor, în care cere mobilizare maximă a activului de partid în faţa secţiilor de votare, unde să-i sfătuiască pe oameni să voteze cu Victor Ponta.

Citiți și: Biserica, acuzată că se implică în alegeri: „Să votăm cu cei care sunt ortodocşi, să votăm cu Victor Ponta, căci el poate să ne unească!”

Candidatul PSD s-a clasat pe locul al doilea în judeţ, fiind devansat de Klaus Iohannis cu 0,6%. Contact de Gândul, Mircea Govor admite că a avut o şedinţă cu primarii şi aleşii locali ai PSD, dar susţine că nu i-a ameninţat pe şefii de deconcentrate şi pe directorii de şcoli, comentând că probabil înregistrarea este „o făcătură a cuiva”. El recunoaşte însă că a discutat şi cu preoţii din judeţ, cu care afirmă că are o relaţie foarte bună. Govor e contrazis însă de inspectorul şcolar Claudiu Mondici, care a confimat pentru Gândul că a participat pe 4 noiembrie la şedinţa PSD.  

Contactat de Digi24, Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare, a declarat: Este o discuţie dată de un ziar... Gândul, de Gândul, da! Şi acolo se spune că aş fi strigat sau aş fi vorbit pe un ton mai ridicat cu colegii mei. A fost o şedinţă, probabil de partid, dar nu ştiu despre ce este vorba, nu-mi aduc aminte. Toţi colegii noştri care participă la şedinţele Biroului Executiv Judeţean sunt colegii noştri de partid. Cei care vor să facă politică şi sunt înregimentaţi politic trebuie să respecte sarcinile de partid. Că sunt directori sau că sunt oameni simpli, că sunt ce or fi, cine nu îşi face treaba poate să plece şi să nu rămână în partid. Biserica ortodoxă, mă rog, acum se poate implica dacă vrea să se implice, nu e nicio problemă. Un preot dacă merge pe stradă, e şi el un cetăţean. Dacă e pe stradă, e un cetăţean şi poate să te ajute. Orice cetăţean care e de acord cu doctrina unui partid sau simpatizează un partid, orice cetăţean cu dreptul de vot poate să voteze PSD”.

Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a fost înregistrat în timp ce ţipa la colegii săi de partid şi-i ameninţa pe directorii de şcoli, pe şefii de deconcentrate, dar şi pe preoţii din judeţ că vor avea de suferit dacă Victor Ponta nu va câştiga prezidenţialele. În această săptămână, Liviu Dragnea a discutat cu toţi şefii de organizaţie din ţară despre rezultate de la alegeri, iar în week-end-ul trecut s-a deplasat la Satu Mare pentru a evalua situaţia din judeţ.

În înregistrarea audio obţinută de Gândul, Mircea Govor le transmite, pe un ton ridicat, colegilor că nu se pot „p... pe şefi”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Nicole Kidman și Zac Efron, scene fierbinți în cea mai nouă comedie romantică. Îi despart 20 de ani, dar au...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
Putin va lovi 6 țări care oferă arme Ucrainei. Ce riscă România care permite tranzitul armamentului?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...