Stroe îl atacă pe Dîncu: Nu e prima oară când nu e la curent cu deciziile Coaliției. Nu-și face bine reacționând așa

Data actualizării: Data publicării:
ionut stroe la o conferinta de presa
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. Foto: INQUAM Photos / Ilona Andrei

"Nu e prima oară când Vasile Dîncu nu e la curent sau nu e informat despre deciziile Coaliției", a declarat la Digi24 purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe. Liberalul a comentat cererea senatorului PSD cu privire la o demisie a ministrului Educației în contextul scandalului legat de atribuțiile secretarului de stat Florin Lixandru.

"Situația la care se referă Vasile Dîncu s-a rezolvat de ieri. Dîncu nu a fost invitat la această ședință a Coaliției, dar situația s-a rezolvat.

Îi recomandăm să vorbească mai des cu structurile de conducere ale PSD, pentru că aceste reacții nu-l ajută cu nimic, nu ajută nici Coaliția.

Sunt decizii de ordin intern, ține de deciziile pe care orice ministru le poate lua. Sunt secretari de stat care au mai multe responsabilități, alții au mai puține. Secretarii de stat și ministrul fac o echipă, te aștepți să acționeze unitar, în plan public te aștepți ca echipa să evolueze unitar, nicidecum fiecare pe limba lui, contrazicând lucruri care sunt în dezbatere", a spus Stroe.

El a afirmat că în Coaliție este o amplă dezbatere pe tema acestei legi a educației.

"Aseară în Coaliție, secretarul de stat respectiv a primit noi responsabilități prin ordin de ministru. Subliniez – Dîncu nu-și face bine reacționând așa, și nici Coaliției.

E foarte important ca înainte să ieșim public și să acuzăm în nume personal, să te informezi legat de anumite chestiuni.

Atitudinea lui Dîncu poarta o anume doză de resentimente", a mai spus Ionuț Stroe.

Senatorul PSD Vasile Dîncu a declarat joi că, în cazul în care ministrul Educaţiei, Ligia Deca, nu va reveni asupra deciziei de a retrage atribuţiile secretarului de stat Florin Lixandru, social-democraţii sunt "obligaţi" să ceară demisia ministrului şi să renunţe la colaborarea cu echipa sa.

Florin Lixandru a anunțat miercuri că i-au fost retrase atribuţiile printr-un ordin de ministru pentru că a criticat legile educației. 

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a cerut, miercuri seara, în ședința Coaliției, ca secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Florin Lixandru, lăsat fără atribuții de ministrul Ligia Deca să fie repus în drepturi. După discuția dintre șefii PNL și PSD, s-a stabilit ca Lixandru să primească înapoi o parte dintre atribuții.   

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...