SUA ar putea acorda asistenţă tehnică României pentru includerea în programul Visa Waiver

Data publicării:
Premierul României Nicolae Ciucă dă mâna cu asistentul principal adjunct al Secretarului de stat din cadrul Biroului pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice al Departamentul de Stat al SUA, Dereck J. Hogan în timpul unei întrevederei la Palatul Victoria din București pe 13 martie 2023.
Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit cu reprezentantul Biroului pentru Afaceri Europene al Departamentul de Stat al SUA la București. Foto: gov.ro.

Prim-ministrul României Nicolae Ciucă l-a primit luni la Palatul Victoria pe Dereck J. Hogan, reprezentant al Biroului pentru Afaceri Europene al Departamentul de Stat al SUA, context în care partea americană a propus acordarea de sprijin tehnic pentru includerea României în programul Visa Waiver, informează Agerpres.

Oficialul american se află la Bucureşti pentru a participa la reuniunea Dialogului Strategic România-SUA.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, în cadrul întrevederii, între principalele subiecte discutate s-a aflat cooperarea bilaterală dintre România şi Statele Unite pe dimensiunile politică, economică şi militară.

"În ceea ce priveşte cooperarea sectorială, un loc central în cadrul discuţiilor l-a ocupat colaborarea dintre cele două părţi în domeniile energetic, IT&C şi agricultură, şeful Executivului exprimând interesul pentru atragerea unui număr cât mai mare de companii americane în vederea dezvoltării de proiecte în România", se arată în comunicat.

Cel de-al doilea subiect major abordat în cadrul întrevederii a fost situaţia de securitate regională, în contextul agresiunii militare ruse din Ucraina.

Premierul român a prezentat sprijinul multidimensional (umanitar, economic, inclusiv pentru exportul de cereale) acordat de România Ucrainei, precum şi ajutorul oferit Republicii Moldova, implicarea consistentă a ţării noastre fiind apreciată la nivelul administraţiei SUA.

De asemenea a fost analizată situaţia de securitate din regiunea Marii Negre, în contextul realizării Strategiei americane de securitate la Marea Neagră.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...