Surse: Baronii PSD au decis că vor anticipate. Cei mai mari susținători ai strategiei PNL - Olguța Vasilescu și Paul Stănescu

Robert Kiss Data actualizării: Data publicării:
marcel-ciolacu-psd
Foto: Facebook/Marcel Ciolacu

În ședința Comitetului Executiv Național de luni majoritatea liderilor PSD au susținut varianta alegerilor anticipate. Conform unor surse participante la ședință, cei mai vocali lideri în favoarea anticipatelor au fost Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu. De asemenea, chiar dacă vor contesta la CCR propunerea lui Ludovic Orban ca premier desemnat, social democrații nu vor bloca votul de învestitură.

„Trebuie să programăm plenul pentru votul de învestitură în termen de 15 zile, nu avem ce face. Noi vom aștepta și decizia CCR și e posibil să nu ne prezentăm la ședință”, au declarat surse participante la CEx, pentru Digi24.ro. 

Toți acești pași făcuți de PSD arată că deși la nivel declarativ liderii partidului duc o luptă cu PNL, social democrații au intrat deja în jocul anticipatelor.

Au fost doar doi lideri care au luat cuvântul în ședința CEx și au susținut că alegerile anticipate nu sunt în favoarea PSD. Dan Tudorache, primarul sectorului 1 și Dumitru Buzatu, liderul PSD Vaslui le-au spus colegilor că organizarea anticipatelor în luna iunie, așa cum își dorește Ludovic Orban, va afecta rezultatul partidului.

„Se pare că nimeni nu vrea să mai câștige alegerile, vrem doar să trecem prin ele. Pe cifrele de astăzi o să avem mai puțin de jumătate din numărul actual de parlamentari”, au declarat surse din partid pentru Digi24.ro.

Motivul pentru care cei doi lideri ai partidului se opun ține și de rezultatul prost pe care PSD îl are în continuare în sondajele de opinie, unde cu greu trece de 20%.

Cei care susțin anticipatele sunt de părere că organizarea rapidă a alegerilor parlamentare, în apropierea celor locale, îi va motiva pe aleșii local să tragă pentru partid, iar astfel scorul PSD va fi unul bun.

Chiar dacă în ședința CEx va fi adoptată decizia în urma căreia va fi făcută o contestație la Curtea Constituțională, prin care social democrații reclamă desemnarea lui Ludovic Orban premier, plenul pentru votul de învestitură a Cabinetului Orban 2 va fi programat în termenul de 15 zile, adică până la finalul lunii februarie. 

Social democrații iau în calcul boicotul ședinței, însă dată fiind intenția declarată a liderilor PSD de a se ajunge la anticipate, cel mai probabil nu vor bloca procedura parlamentară. 

Pentru declanșarea anticipatelor trebuie ca Parlamentul să respingă în termen de 60 de zile două propuneri consecutive de premier.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita