Surse: Ioan Rus l-ar putea înlocui pe Dan Șova la Ministerul Transporturilor

Data publicării:
ioan rus crop - mfax

Subiectul remanierii lui Dan Șova este discutat de câteva zile în interiorul PSD. Înlocuirea ar fi cerută de o parte din colegii săi social-democraţi, care se arată nemulţumiţi de prestaţia slabă a ministrului.

Concret, aceştia i-ar reproşa lui Dan Şova întârzierea construcţiei autostrăzii Comarnic-Braşov, dar şi impresia proastă pe care ar fi lăsat-o în timpul negocierilor cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional.

Aceleași surse mai spun că nemulțumit ar fi inclusiv premierul Victor PontaDan Şova face parte din Cabinetul Ponta din decembrie 2012.

Potrivit sursei citate, Ioan Rus este cel mai vehiculat nume pentru înlocuirea lui Dan Șova, care va susține o declarație de presă la ora 15:00. De altfel, intrarea în Executiv a lui Ioan Rus ar fi un câștig de imagine, au precizat sursele citate.

În guvernul Ponta I, Ioan Rus a fost șef al Interne în perioada 27 aprilie 2012 - 6 august 2012, după ce mai ocupase funcția în Cabinetul Adrian Năstase. După trei luni şi jumătate, pe 6 august 2012, Ioan Rus a anunţat că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest și corect. Demisia lui Ioan Rus a venit în contextul scandalului referitor la organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

După anunţarea rezultatelor, USL a contestat numărul total al alegătorilor şi a susţinut că, de fapt, sunt mai puţini români cu drept de vot, iar referendumul ar trebui validat. Scandalul listelor electorale a dus la demisia a doi miniştri, cel al Internelor, Ioan Rus, şi cel al Administraţiei, Victor Paul Dobre, şi la deschiderea unui dosar penal pe numele celui din urmă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"