Surse: Liderii PNL i-au cerut lui Ciucă să pună presiune pe Câciu și Budăi să găsească bani pentru profesori și să mute problema la PSD

Adriana Duțulescu Data actualizării: Data publicării:
caciu ciuca
Ministrul Finanțelor Adrian Câcu și premierul Nicolae Ciucă. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cei 4 prim-vicepreședinți PNL i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să le pună în vedere ministrului Finanțelor, Adrian Câciu, și ministrului Muncii, Marius Budăi, că trebuie să rezolve greva profesorilor, potrivit surselor din interiorul Partidului Național Liberal. Liderii din partid au stabilit că ministrul Finanțelor trebuie să găsească banii necesari în buget pentru cadrele didactice și l-au acuzat pe ministrul Budăi de întârzierea noii legi a salarizării unitare. 

Rareș Bogdan, Iulian Dumitrescu, Dan Motreanu și Gheorghe Flutur i-au cerut președintelui PNL, Nicolae Ciucă, să pună presiune pe miniștrii PSD de la Finanțe și Muncă pentru a rezolva problema majorării salariale cerute de profesori și sindicatele acestora, potrivit surselor liberale. 

Ei spun că ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, trebuie să găsească resursele financiare, mai ales având în vedere că „s-a lăudat cu un buffer de 9 miliarde de euro” iar astfel ar fi bani la buget pentru majorări la veniturile cadrelor didactice, arată sursele citate. 

De asemenea, liberalii sunt supărați pe întârzierea proiectului legii salarizării unitare, care trebuia predat de ministrul Muncii, Marius Budăi, în urmă cu 6 luni, mai spun sursele. 

Liberalii vor să mute responsabilitate problemei generate de grevă în brațele social-democraților. 

Nicolae Ciucă nu este mulțumit de situația actuală și a spus că va fi mai ferm cu cei doi deținători de portofoliu de la PSD, fiind sătul de amânări, conform surselor. 

Ciucă este supărat după ce a înțeles „jocul” PSD și UDMR, care ar fi scos sindicatele în stradă, potrivit surselor citate. „Ei i-au scos pe Anton Hadăr, Marius Nistor și mai ales pe Simion Hăncescu. Și i-au scăpat din mână. Și acum e contagiune generală”, spune una din surse. De asemenea, ar exista și alte sindicate din domenii importante care ar vrea să protesteze, potrivit surselor din PNL.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat, vineri dimineața, într-o conferință de presă alături de liderii PSD și UDMR, că nu demisionează până când criza din educație nu va fi rezolvată. Anunțul premierului înseamnă amânarea rotației guvernamentale. Surse politice au declarat pentru Digi24.ro că liderii Coaliției se așteaptă ca săptămâna viitoare să se înțeleagă cu liderii de sindicat ai profesorilor numulțumiți de salariile pe care le primesc. Până acum, însă, niciuna dintre părți nu a făcut un pas în spate, iar negocierile sunt blocate, la fel cum sunt blocate și negocierile politice din Coaliție.

Liderii de sindicat au cerut o majorare cu 25% a veniturilor până la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării. Guvernul a respins revendicarea acestora și a rămas la propunerea inițială: prime în valoare totală de 2.500 de lei în acest an. „Nu se poate da ce cer profesorii” spun surse guvernamentale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Millie Bobby Brown, prima apariție după ce s-a căsătorit în secret cu fiul lui Jon Bon Jovi. Actrița și Jake...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...