Tăriceanu: Dăncilă nu a făcut reduceri de personal ca să nu supere rude

Data actualizării: Data publicării:
Tariceanu se stramba in fata presei
Călin Popescu Tăriceanu. Foto: Inquam Photos/George Călin

Președintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre momentul în care ALDE a ieșit de la guvernare, spunând că i-a cerut Vioricăi Dăncilă mai multe reduceri pe personal: „Mi-a spus că nu poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele parlamentarilor pentru că se supără rudele lor”.

Tăriceanu a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă la Sibiu, că înaintea ieșirii ALDE de la guvernare, i-a explicat Vioricăi Dăncilă că Guvernul pe care îl conducea trebuie să adopte un set de măsuri serioase, de anvergură.

„I-am cerut atunci să facă o restructurare a Guvernului în sensul diminuării de portofolii ministeriale, i-am cerut să diminueze la jumătate numărul de secretari de stat, pentru că actualul Guvern are cel mai mare număr de secretari de stat din istoria post-decembristă, i-am cerut să reducă la jumătate posturile de consilieri la cabinete, să vină cu un nou program de guvernare care să se bazeze pe lucrurile care mai pot fi realizate în perspectiva alegerilor din 2020. I-am cerut să vină cu o reglementare privind statutul funcționarului public pentru că este o percepție larg răspândită privind incompetența care caracterizează acest Guvern și administrația. (...) Mi-a spus că nu poate să facă nimic: nu poate să facă restructurarea pentru că trebuie să vină în Parlament să ceară votul de încredere și nu are majoritatea suficientă (...), că nu poate să reducă numărul de secretari de stat pentru că ostilizează organizațiile locale, nu poate să reducă numărul de consilieri de la cabinetele parlamentarilor pentru că se supără rudele lor, nu poate să vină cu un nou program de guvernare pentru că nu are majoritate. Nu poate să facă nimic”, a afirmat Tăriceanu, potrivit Mediafax.

Liderul ALDE susține că i-a răspuns Vioricăi Dăncilă spunând că strategia pe care o adoptă este „de a se agăța de funcții, de a supraviețui”, iar acest lucru pentru ALDE nu poate să fie o formulă acceptabilă.

„Am ieșit de la guvernare, iar ceea ce a urmat știți: o încercare disperată a doamnei Dăncilă de a păcăli Constituția și electoratul prin mituirea unori membri ALDE și numirea lor pe funcțiile guvernamentale rămase vacante, în așa fel încât să dea impresia că se menține compoziția politică neschimbată. Lucru care nu a păcălit pe nimeni, nici Curtea Constituțională, nici președintele. Nu a mai apucat să ceară votul de încredere pentru că a venit moțiunea care a adus la răsturnarea Guvernului”, a adăugat Tăriceanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Taylor Swift, după zvonurile potrivit cărora Lady Gaga ar fi însărcinată: „E iresponsabil să comentezi despre...
Film Now
Jennifer Lopez dezminte zvonurile despre divorț și neagă faptul că ar avea probleme în căsnicie: „Există...
Adevarul
A fost descoperită cauza majoră a bolii inflamatorii intestinale
Newsweek
VIDEO Nave de război și submarine ale Rusiei, la doar 450 km de SUA. De ce apar în poziție de luptă?
Digi FM
VIDEO Cum să prevenim burnout-ul: Andreea Raicu dezvăluie secretele echilibrului între muncă și viața...
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Martin Lawrence, despre motivul pentru care a refuzat oferta lui Jackie Chan de a juca alături de el în Rush...
UTV
Brasov, Cluj-Napoca si Sibiu, in topul oraselor in care oamenii ar alege sa se mute, arata un studiu realizat...