Teodorovici îi răspunde lui Cîțu: Este „o opinie subiectivă” a Comisiei Europene

Data actualizării: Data publicării:
171011_DNA_BELINA_05_INQUAM_Photos_Octav_Ganea teodorovici

Ministrul de Finanțe, Eugen Teodorovici, a precizat, la Digi24, că actualul Executiv nu intenționează suspendarea plății contribuțiilor la Pilonul II, după ce senatorul PNL Florin Cîțu a acuzat Guvernul și PSD de minciună, prezentând un document atribuit Comisiei Europene, în care se arată că Executivul ar fi informat CE încă de la începutul lunii aprilie despre intenţia de desfiinţare a Pilonului II de pensii.

„Nu este vorba de niciun document pe care l-a trimis România la Comisia Europeană. Au fost discuții în luna aprilie, cum se fac în mod normal, bilateral, discuții după care Comisia Europeană a dat acel document în care menționează o astfel de posibilitate. Numai că noi am spus foarte clar, și la acel moment și în comunicatul pe care l-am dat astăzi către presă, că Guvernul României, Ministerul de Finanțe, nici nu intenționează să suspende și nici nu suspendă Pilonul II de pensii”, a declarat Eugen Teodorovici într-o intervenție la Digi24.

Întrebat dacă suspendarea plății contribuțiilor a fost invocată în discuțiile cu reprezentanții CE, pentru a putea apoi să apară în document, ministrul de Finanțe a răspuns: „Este o abordare și o opinie subiectivă pe care Comisia Europeană, așa cum face și cu alte ocazii, și în Rapoartele de țară, își spune punctul de vedere, care de cele mai multe ori sau de foarte multe ori se vede foarte clar că nu este același cu cel al părții române”.

Aveți intenția de a schimba sistemul de contribuție?, a fost următoarea întrebare adresată șefului Finanțelor. „Nu, în primul rând se face, cum este normal să se facă după zece ani de la funcționarea unui mecanism, o analiză, o evaluare, o prezinți public. Nu ia nimeni niciun fel de decizie, se va sta la masă cu toți actorii implicați, inclusiv cu administratorii de pensii, inclusiv cu ASF”, a răspuns Teodorovici.

Ministrul a susținut, în continuare, că prin reducerea contribuției de la 5,1% la 3,75% nu ar fi fost redusă și suma efectiv plătită în conturile românilor. Or, acest lucru este, după cum deja se știe, neadevărat.

Citește și: Pilonul II de pensii. Suma virată de stat, la cel mai mic nivel din ultimele 13 luni

Cât despre senatorul liberal care a publicat documentul, ministrul a arătat că „cineva vine la Senat și câștigă bani total nejustificat”.

Senatorul PNL Florin Cîţu a publicat vineri un document atribuit Comisiei Europene, în care se arată că Guvernul ar fi informat Comisia Europeană încă de la începutul lunii aprilie despre intenţia de desfiinţare a Pilonului II de pensii. Ulterior, Comisia Europeană a precizat, printr-un comunicat, că nu a primit nicio notificare de la Guvernul României în ceea ce priveşte modificările la pilonul II de pensii și că acest subiect a fost discutat în termeni generali.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Sting și eleganta lui soție, de mână la Cannes 2024. Se iubesc de peste trei decenii, au 4 copii și nu au...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
De unde vine expresia „a-și da arama pe față"? Legătura cu monedele. Domnitorul „campion" la falsuri
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta