Tomac, despre șansele lui Iohannis să ajungă preşedintele Consiliului European: „Aproape inexistente”. Ce condiții vede eurodeputatul

Data publicării:
eugen tomac facebook crop
Foto: Facebook/Eugen Tomac

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac afirmă că şansele ca preşedintele Klaus Iohannis să devină şef al Consiliului European sunt „aproape inexistente”. În opinia lui, pentru un astfel de scenariu ar trebui îndeplinite mai multe condiții, inclusiv ca PNL să câştige alegerile europarlamentare.

„Dacă ne uităm la configuraţia politică din Parlamentul European de astăzi şi proiecţia pentru alegerile de după 9 iunie, în orice calcul ne-am poziţiona, şansele ca preşedintele Iohannis să obţină această funcţie importantă la nivel european de preşedinte al Consiliului European sunt foarte mici", a declarat Eugen Tomac vineri la FRI, potrivit News.ro

El a explicat că „aceste funcţii vor fi negociate politic imediat după 9 iunie şi evident că, între 10 iunie şi 16 iulie, când îşi începe activitatea noul Parlament ales, toate funcţiile importante la nivel european vor fi negociate”, referindu-se la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, funcţia de preşedinte al Consiliului European, preşedinte al Parlamentului şi Înalt Reprezentant pentru Politică Externă şi Securitate al UE.

„Pentru PPE, partidul care deţine în prezent preşedinţia Comisiei Europene şi dacă la alegerile din 9 iunie PPE îşi va reconfirma poziţia de cel mai mare partid parlamentar european, prima funcţie pe care o va viza şi a şi anunţat deja că o va susţine pe Ursula von der Leyen pentru această poziţie va fi cea de preşedinte al Comisiei Europene. Pentru a obţine mai multe funcţii din cele patru, este necesar să obţină un scor foarte mare şi evident asta ar însemna, pentru ca preşedintele Iohannis să aibă vreo şansă reală din punct de vedere politic, ca PNL-ul să câştige alegerile europarlamentare în România. Or dacă ne uităm la sondaje astăzi, este mult prea departe acest scenariu. De aceea, din punct de vedere procedural şi politic, şansele ca preşedintele Iohannis să obţină funcţia de preşedinte al Consiliului European în momentul de faţă sunt aproape inexistente”, a declarat Tomac.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre funcţia de preşedinte al Consiliului European care ar putea reveni României, şeful Executivului precizând că este o şansă reală, pentru că avem un culoar bun, iar Iohannis ar putea prelua această poziţie în luna mai.

Premierul a mai arătat că el face propunerea de comisar european şi că ţara noastră nu poate avea acelaşi portofoliu de comisar ca cel deţinut în prezent, pe Transporturi.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Andreea Tonciu și-a cheltuit toți banii câștigați din televiziune la ghicitoare: „Le știam pe toate din...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita