Topul foștilor edili judecați în 2018. Primarul cu cele mai multe dosare penale

Data actualizării: Data publicării:
161003_iccj_Gheorghe_Stefan_Pinalti_008_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam Photos/Octav Ganea

Bugetele marilor oraşe au fost atent urmărite de procurori şi în 2018. Aşa se face că o serie de foşti primari s-au ales cu acuzaţii penale care au ajuns pe masa judecătorilor. În top a intrat anul acesta fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraş, care în jumătate de an a fost trimis de două ori în judecată.

Cristian Poteraș, fostul edil al Sectorului 6, s-a ales anul acesta cu două noi procese, după ce în 2015 a fost condamnat definitiv la opt ani de detenţie în primul dosar. Acuzaţiile de abuz în serviciu şi luare de mită sunt legate de retrocedarea unor terenuri şi de acordarea preferenţială a unor contracte.

Fostul primar cu cele mai multe dosare trimise în instanţă este însă Gheorghe Ştefan. Cinci procese au fost deschise de procurori pe numele său, iar fostul edil a fost şi condamnat pentru o parte din acuzaţiile de trafic de influenţă, formulate pe numele său în dosarul Microsoft.

Plecat în urmă cu un an din ţară, Radu Mazăre a fost şi el trimis în judecată în patru dosare. Trei dintre ele au deja soluţii în primă instanţă - o condamnare cu executare, una cu suspendare şi o achitare.

Lider al topului rămâne fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa. Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, în ultimii ani, în şapte dosare penale. Două dintre ele s-au încheiat - unul cu o condamnare definitivă, iar al doilea cu o achitare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...