Ultimatum pentru Victor Ponta. Copreședintele PNL Alina Gorghiu amenință cu acțiuni în instanță dacă executivul nu declanșează alegerile parțiale

Data publicării:
alina gorghiu -pnlro-1

Potrivit Mediafax, liderul PNL a afirmat că sunt, în prezent, 26 de mandate de primari vacante, şase mandate de parlamentari, trei mandate de preşedinţi de consiliu judeţean şi două consilii locale care au fost dizolvate, iar Guvernul nu a declanşat procedurile pentru alegeri parţiale.

Alina Gorghiu a menţionat că Guvernul a depăşit termenul legal de 90 de zile în care era obligat să organizeze alegerile parţiale. „Premierul ce credeţi că a făcut ieri? Mi-a propus să negociez, mi-a propus să mă consult cu el pe subiectul alegerilor parţiale. Nici nu pot să-i dau un răspuns pe această temă, pentru că eu cred că legea nu poate fi negociată, nici măcar cu premierul Ponta”, a declarat copreşedintele PNL.

Ea a menţionat că apelul PNL, făcut prin intermediul rezoluţiei adoptate de conducerea PNL, este acela de a se organiza „în regim de urgenţă” alegeri parţiale „în absolut toate circumscripţiile care au depăşit termenul legal de 90 de zile, după vacantarea funcţiilor publice alese”.

PNL îşi rezervă dreptul de a acţiona Guvernul în justiţie dacă această cerinţă va rămâne fără un răspuns adecvat, răspunsul adecvat fiind acela de a intra în legalitate şi de a organiza alegerile parţiale. Îi acordăm Guvernului României un termen de o săptămână pentru a elabora legislaţia despre care vorbim”, a mai declarat Alina Gorghiu, precizând că face un apel inclusiv la societatea civilă pentru a susţine solicitarea PNL.

Totodată, liderul PNL a afirmat că liberalii vor solicita în comisia parlamentară de Cod Electoral să se discute cu prioritate introducerea votului prin corespondenţă.

De asemenea, Alina Gorghiu a afirmat că obiectivul principal al PNL este acela de a determina înlăturarea PSD de la guvernare.

Opinia este unanimă, ne dorim ca Victor Ponta să înţeleagă că trebuie să plece de la guvernare, iar dacă domnia sa nu va înţelege acest lucru îl vom ajuta fără doar şi poate să înţeleagă că e necesar, nu pentru PNL, ci pentru România, este necesar să-şi bea cafeaua de la sediul PSD din Kiseleff”, a spus Alina Gorghiu.

Liderul PNL a menţionat că liderilor partidului li s-a transmis că toate filialele trebuie să-şi aducă contribuţia la redactarea programului de guvernare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Dan Negru a dezvăluit pe cine ar vota să conducă Bucureștiul: „Le-a făcut pe toate în doi ani! A scris și...
Pro FM
Fiica Antoniei s-a transformat într-o adolescentă superbă. Seamănă leit cu artista, e pasionată de dans și...
Film Now
Demi Moore nu e impecabilă numai la gale, ci și într-o zi banală. Cei 61 de ani ai săi nu descriu nici cum se...
Adevarul
Românii din Roșia Montană, El Dorado din Ardeal. „Se găsea aur și în noroiul drumurilor" FOTO VIDEO
Newsweek
Veronica", rolul pe care s-au „bătut" două fetițe. De ce a purtat perucă mica eroină a filmului?
Digi FM
Șefa de promoție de la un liceu din Arad, discurs neașteptat: „Școla m-a învățat să mă conformez, să mint...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
"Nici măcar nu ți se spune așa". Nicole Kidman, după ce buna ei prietenă, Reese Witherspoon, i-a reamintit...
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...