USR a sesizat CCR în privința legii care ar crea discriminări pentru biserici la retrocedarea terenurilor

Data publicării:
ciocanel sentinta ccr
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

USR anunță luni seara că a sesizat Curtea Constituțională în privința legii care instituie privilegii pentru biserici și asociațiile cultelor religioase la comasarea terenurilor, proiect susținut de toate celelalte partide parlamentare, cu excepția USR și UDMR. În loc să sprijine agricultorii să comaseze terenuri și să dezvolte agricultura, statul se va ocupa să comaseze terenurile doar pentru biserici, este ceea ce reproșează USR.

Sesizarea de neconstituționalitate inițiată de USR a fost semnată de deputați UDMR, dar și de deputați independenți și ai minorităților.

Legea prevede că:

1. Terenurile fărâmițate și răspândite deținute de biserici vor putea fi trecute în proprietatea statului și în schimb se vor primi terenuri comasate, parcele de dimensiuni mari.

2. Nu se vor plăti diferențe de valoare între terenurile schimbate. Astfel, în schimbul unor terenuri fără acces și lipsite de utilități, la distanță de așezări, biserica va putea primi terenuri extravilane de-a lungul drumurilor importante sau la marginea marilor orașe, fără să plătească nicio diferență.

3. Bisericile vor putea primi teren chiar și atunci când nu vor da teren la schimb, ci doar drepturi litigioase sau adeverințe – adică chiar și atunci când nu au în proprietate terenul cu Titlu de proprietate.

„Practic, legea va lăsa Agenția domeniilor statului fără cele mai bune terenuri, iar în schimb va accepta terenuri farâmițate și dispersate, în cazul bun, drepturi litigioase sau adeverințe lipsite de valoare, în cazul rău. Mai mult, prin prevederea potrivit căreia nu se plătește diferență de valoare pentru terenurile schimbate, acest proiect facilitează tunuri de genul celui care făcea carieră nu demult, avându-i ca protagoniști pe un fost parlamentar român, proprietar de club de fotbal, și Ministerul Apărării Naționale. Anul trecut Dragnea voia să dea 65.000 de ha de păduri cultelor religioase, acum au votat o lege prin care terenurile mai valoroase de la Agenția domeniilor statului trec în proprietate privată a bisericilor”, arată deputatul USR de Bihor Silviu Dehelean, potrivit unui comunicat.

Una dintre legile menite să realizeze comasarea terenurilor pentru dezvoltarea agriculturii, Legea 17, adoptată de Parlament în 2014, nu este nici în prezent aplicată: statul român nu a folosit niciodată dreptul de preemțiune și în baza acestei legi nu s-a aplicat nici măcar o sancțiune, susțin cei de la USR. Ei mai arată că România nu a finalizat nici după 30 de ani procesul de retrocedare a proprietăților. „În cadrul unuia dintre cele mai importante proiecte de infrastructură ale României – cadastrul general – România a reușit performanța de a avea finalizate măsurătorile în 86 de UAT-uri din 3181”, arată USR.

Parlamentarii USR, mai spune comunicatul, au depus proiecte de lege prin care au încercat să fixeze tarifele pe care le plătesc oamenii pentru lucrări de cadastru, în așa fel încât să nu mai fie majorate de ANCPI, precum și să ofere scutiri de taxe pentru anumite operațiuni de cadastru, cum ar fi alipierea terenurilor din extravilan. Proiectele au ca scop terminarea procesului de cadastrare, care blochează proiectele noi de investiții, dar ambele au fost puse la sertar în Parlament.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...