Vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans vine în România. Se va întâlni cu Klaus Iohannis

Data publicării:
frans timmermans face declaratii
Frans Timmermans vizitează România. Foto: romania.representation.ec.europa.eu

Vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene, Frans Timmermans, vine astăzi într-o vizită la Bucureşti, ocazie cu care va avea discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu membri ai Guvernului.

Totodată, va participa la un eveniment organizat de PSD cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Frans Timmermans va fi primit, la ora 13,00, la Palatul Victoria, de şeful statului, relatează Agerpres.

Vicepreşedintele executiv al CE se va întâlni şi cu reprezentanţi ai Guvernului şi cu părţi interesate în vederea discutării Pactului verde european, urmând să aibă o întrevedere cu ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, potrivit unuo comunicat de presă.

În cursul dimineţii, el va discuta cu mai mulţi miniştri şi deputaţi în Parlamentul European, printre care: ministrul Muncii, Marius Budăi; ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila; ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu; ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea; ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu; şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

De asemenea, Timmermans se va întâlni cu mai multe părţi interesate ale societăţii civile pentru a discuta despre acţiunile de combatere a schimbărilor climatice în România şi despre rolul Comisiei Europene.

El va ţine, totodată, un discurs în deschiderea conferinţei 130 de ani de la crearea primului partid social-democrat din România.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri