Victor Ponta: Bugetul Ministerului Apărării va crește cu 700 de milioane de lei

Data publicării:
repetitie parada 6 1

Victor Ponta a spus că armata română va avea echipament tehnologic îmbunătățit, care va fi produs în fabricile din România. „Ceea ce înseamnă activitate pentru industria militară românească”, a spus Victor Ponta.

Referitor la avioanele F16, premierul a spus că acestea au fost deja achiziționate, dar momentan sunt în procedura de îmbunătățire din punct de vedere tehnic. După această procedură, ele vor intra în serviciu.

„Important este că deja au fost selectați piloții care vor opera pe aceste avioane, după ce aceștia vor termina cursurile de pregătire, care au o durată de doi ani”, a spus premierul.

Să vă spun cum e cu alocarea, de obicei cei care vorbesc cel mai mult de armată pe la TV au tăiat cei mai mulţi bani de la armat. Îi ştiţi pe demagogi. Noi am preluat guvernarea în 2012 cu un buget aprobat pentru armată în 2011 de 1,12% din PIB, adică fix jumate decât ar trebui. Cine se bătea cu cărămida NATO în piept, domnul Băsescu, domnul Boc, ei au tăiat banii de la armată... eu susţin o strategie naţională prin care în 2015-2016-2017 să alocăm încă 0,2% din PIB, astfel încât să ajungem la 2%”, a declarat Victor Ponta, în 7 aprilie, la un simpozion organizat la Palatul Parlamentului, cu prilejul a zece ani de NATO.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primul medicament pentru regenerarea dinților, aprobat pentru teste pe oameni
Digi FM
Ce e bine să faci înaintea somnului de 5 ori pe săptămână? Dr. Marius Sava, somnolog, răspunde și explică
Pro FM
Cum arată acum Oana Vincu din trupa Genius. Locuiește în Timișoara, a ieșit din lumina reflectoarelor și e o...
Film Now
Christina Applegate spune că nu-și mai iubește viața de când suferă de scleroză multiplă: "Sunt prinsă în...
Adevarul
Fenomen uluitor surprins în Munții Metaliferi. Busola o ia razna, iar trăsnetele lovesc necruțător FOTO VIDEO
Newsweek
VIDEO Un actor de stand-up comedy, bătut pe scenă. Ce glumă stupidă l-a scos din minți?
Digi FM
Cât de importantă e bunica pentru AMI - O poveste emoționantă la Digi FM
Digi World
Ce este „ad breaks”, funcția testată acum de Instagram. Utilizatorii sunt revoltați: „Pare o mișcare agresivă...
Digi Animal World
Imagini inedite cu doi scafandri care „dansează” cu rechinii. Momentul e parcă desprins dintr-un film SF
Film Now
Evangeline Lilly, cunoscută din „Lost” și filmele „Ant-Man”, se retrage din actorie, după o carieră de 20 de...
UTV
Bianca Censori, sotia lui Kanye West, socheaza cu o noua aparitie pe strazile din Italia