Victor Ponta către ministrul Apei şi Pădurilor: „Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?”

Data publicării:
ponta cu doina pana in barca fb

Imediat după încheierea ceremonialului militar şi religios de comemorare a victimelor din Primul Război Mondial de la Bistriţa, la care Victor Ponta a asistat împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea.

O femeie din mulţime l-a rugat să facă o fotografie cu ea, iar premierul a fost de acord, însă în cadru a intrat şi Doina Pană, ministrul delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură.

„Măi, Doina, nu avem destule fotografii împreună?”, i-a spus Victor Ponta amuzat, scrie Mediafax.

Un jurnalist care se afla în apropiere a făcut observaţia că s-a auzit foarte clar, de data aceasta, cuvântul „măi”.

„S-a auzit şi data trecută, staţi liniştit!”, a răspuns premierul.

Premierul Victor Ponta, vicepremierul Liviu Dragnea şi ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, au mers, în 22 aprilie, în localitatea Beiu, din judeţul Teleorman, unde au vizitat mai multe zone inundate şi au discutat cu oamenii. Presa a relatat că Victor Ponta i s-ar fi adresat ministrului Pană spunând: „Tu ce faci, fă, Doina, aicea? Aveai chef de nişte inundaţii?”.

Ministrul delegat pentru Ape, Doina Pană, declara, după ce presa a relatat că premierul Ponta i s-ar fi adresat cu "fă", că ea nu a auzit acest cuvânt niciodată în vocabularul premierului şi că acesta i se adresează mereu doar cu "măi", Pană cerând totodată ca înregistrarea să fie ascultată atent. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...