Victor Ponta și Mihnea Motoc, chemați în Parlament să dea explicații în legătură cu votul din diaspora

Data publicării:
ponta

"Este o solicitare de dezbatere din partea grupului PNL şi s-a decis ca lunea viitoare să fie invitat primul ministru şi noul ministru de Externe cu privire la votul din diasporă", a declarat secretarul Camerei Ion Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent al Camerei.

Grupul parlamentar al PNL din Camera Deputaţilor a solicitat organizarea de urgenţă a unei dezbateri în cadrul acestui for legislativ, "cu participarea primului-ministru Victor Ponta", legat de modul în care au fost organizate alegerile în diasporă.

"Tema dezbaterii o reprezintă organizarea deplorabilă de către Guvernul României în secţiile de vot din străinătate a celor două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui României", a precizat în solicitare liderul grupului PNL, George Scutaru.

"Modul defectuos în care guvernul Ponta a organizat procesul electoral în străinătate a condus chiar şi la apariţia unor situaţii în care cetăţenii români din afara graniţelor ţării care s-au prezentat la vot şi nu au putut vota au fost umiliţi bruscaţi, ajungându-se inclusiv la confruntări cu forţe de ordine locală", se mai arată în solicitarea PNL.

Teodor Meleşcanu a anunţat că îşi depune, marţi, în şedinţa de Guvern, mandatul de ministru de Externe, precizând că face acest lucru pentru că nu toţi românii din diaspora au putut vota şi că a luat această decizie ca "om de onoare".Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că ambasadorul României pe lângă Uniunea Europeană, Mihnea Motoc, va fi propus ca ministru al Afacerilor Externe.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
De ce Regele Charles ține mereu mâinile în buzunar sau la spate. Își ascunde degetele?
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez, detaliul care amplifică zvonurile privind divorțul de Ben Affleck: „Lipsă de integritate și...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...