VIDEO Klaus Iohannis, în Piața Victoriei: „S-au cocoțat în vârful statului infractorii. Eliberați România!”

Data actualizării: Data publicării:
o simpatizanta PNL il saruta pe Klaus Iohannis
Klaus Iohannis în mijlocul participanților la mitingul PNL din Piața Victoriei

Președintele Klaus Iohannis a declarat la mitingul PNL din Piața Victoriei că „s-au cocoțat infractorii în vârful statului” și a făcut un apel la „eliberarea României”, prin votul dat la alegerile europarlamentare și la referendumul pentru Justiție care vor avea loc în 26 mai. 

„Revoluția nu s-a terminat, în anul acesta avem misiunea sfântă să finalizăm revoluția și să readucem România românilor liberi”, a spus Ludovic Orban, președintele PNL, care l-a introdus în scenă pe președintele Iohannis, prezentat drept „cel care stă ca un stejar în fața furtunilor stârnite de ciuma roșie”.

Principalele declarații făcute de președintele Klaus Iohannis în Piața Victoriei: 

  • Săptămâna trecută am adus Europa în România, am avut summit-ul de la Sibiu, am avut toți liderii europeni la noi în România și a fost un mare succes. Au venit toți și am înțeles atunci că pentru ei, pentru toată Europa, românii contează. Să fi văzut fețele participanților, președintele Franței, doamna Merkel, președintele Tusk, să le fi văzut fețele pline de bucurie când românii i-au salutat. Și pentru ca să fim bine reprezentați în Europa avem nevoie de această echipă puternică care va câștiga europarlamentarele. 
  • Știți cine nu a fost acolo și cine nu contează în Europa. În Europa nu contează PSD fiindcă au dovedit că nu sunt în stare de ni-mic! Au venit pesediștii la guvernare cu promisiuni. PSD-ul a făcut mari promisiuni, a promis marea cu sarea, acum, când mandatul lor se apropie de sfârșit și sper că sfârșitul va veni, întreb eu pe pesediști: Unde sunt spitalele promise? Zero! Unde sunt autostrăzile promise? Zero! Unde este bunăstarea promisă? Zero! A, mă scuzați, la ei, acolo, da, ei au început să-și rezolve problemele!
  • În acestă piață am demonstrat împreună împotriva OUG 13, PSD a fost de la început interesat doar de oamenii lor, PSD a venit la guvernare nu să rezolve problemele românilor, PSD este interesat să îi fie bine lui Dragnea. 
  • Și atunci avem o explicație simplă pentru ce face PSD, fiindcă ei de la început nu au vrut să dezvolte România. Însă ceva trebuie să recunoaștem, interesează, și la asta lucrează de doi ani și jumătate, ei vor să îngenuncheze Justiția, pentru asta au lucrat de doi ani și jumătate și numai pentru asta. Așa nu se poate! Odată ce pierdem independența Justiției, pierdem tot! Până la urmă, prin politica PSD ajungem în catastrofă și cineva va plăti nota de plată, și nu ei, să nu vă imaginați că vor plăti ei. Vor plăti românii!
  • Această catastrofă de guvernare pesedistă se va simți și în buzunarul tău, și în al tău, noi toți vom plăti pentru această guvernare eșuată!
  • S-au cocoțat în vârful statului infractorii. Rușine! Vă chem eu, Președintele României, la vot, la referendum! Eliberați România!

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...