Vot secret cu pixuri colorate. Doar unul din doi parlamentari cu aceeaşi vină, trimis în arest

Data publicării:
Comisia juridica

Aleşii Opoziţiei au apelat la un tertip ca să arate că au votat pentru ridicarea imunităţii în cazul celor doi deputaţi.

În cadrul grupului parlamentar am hotărât să votăm cu anumite culori. Am votat cu culoare roşie grupul PNL, iar grupul PDL a votat cu culoarea verde. Voturile care au culoarea roşie şi verde sunt în total opt”, a spus Gabriel Andronache, deputat PNL.

Parlamentarii Puterii susţin că unul dintre buletinele încercuite cu verde era împotriva arestării lui Marko Attila. Este exact votul care a lipsit pentru pentru a aviza cererea produrorilor.

Comisia juridică s-a pronunțat asupra ridicării imunității a doi deputați: Marko Attila - aviz negativ, Cătălin Teodorescu - aviz pozitiv  

Este amuzant ce au făcut colegii de la PNL, dar încercarea lor de a spune că vezi Doamne ei votează împotriva corupţiei şi un alt partid sau altele se opun, devine deja puerilă. Într-adevăr, s-a votat pe culori, dar nu îi avantajează”, a declarat Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei Juridice.

Deputatul Marko Attila ceruse amânarea discuţiei în cazul său, pe motiv că nu se află în ţară şi nu a reuşit să studieze dosarul.

Comisia Juridică a respins cererea după ce amânase deja odată discutarea aceastei cauze. Plenul Camerei Deputaţilor va decide dacă Marko Attila şi Cătălin Teodorescu pot fi arestaţi preventiv. Ei sunt acuzaţi de abuz în serviciu in dosarul in care este arestata fosta sefa a DIICOT, Alina Bica. Cei doi au făcut parte din aceeaşi comisie de restituiri care a aprobat despăgubirea omului de afaceri Gheorghe Stelian la preţ triplu.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vlad Pascu a ajuns de nerecunoscut după aproape un an în spatele gratiilor. Schimbarea e radicală
Digi FM
De ce aparatele drug test dau erori și ce trebuie să faci. Polițistul Valer Kovacs explică
Pro FM
Cum arată Susan Boyle la 63 de ani. Femeia care a impresionat o lume întreagă în 2009 și a devenit un star...
Film Now
Ana de Armas, zâmbet dulce pe plajă. Actrița și-a etalat silueta într-o bustieră și fustă mini, în imagini de...
Adevarul
China trimite Rusiei „ajutor letal" pentru războiul din Ucraina. Ministrul britanic al Apărării: „Avem dovada"
Newsweek
Armata și serviciile secrete ruse, la cuțite. Șoigu nu-și mai poate apăra generalii de FSB
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
Semnul de pe unghii pe care nu trebuie să-l ignori: "Ar putea fi o formă gravă de cancer de piele"
Digi Animal World
Șerpii provoacă panică în mai multe orașe din România. Jandarmii intervin pentru a-i îndepărta din mașini...
Film Now
Cum arată azi, la 74 de ani, Kramer din "Seinfeld". Ce spune despre scandalul care i-a încheiat cariera în...
UTV
Hailie Jade Scott, fiica lui Eminem, s-a casatorit. Vezi primele imagini de la nunta