Polițiști bătuți și amenințați cu sabia, la Satu Mare. Agresorii le-au rupt uniformele

Data publicării:
politisti, masina de politie_fb politia romana (2)

Doi poliţişti din Satu Mare care au intervenit, miercuri dimineaţă, pentru aplanarea unui scandal la o adresă unde fusese solicitat echipajul, au fost bătuţi de doi tineri, agenţii fiind răniţi şi duşi la spital pentru îngrijiri. Poliţiştii au scăpat după ce au tras focuri de armă, iar suspecţii au fost ridicaţi pentru audieri şi vor fi acuzaţi de ultraj, scrie News.ro.

Incidentul a avut loc în zona Gării de Nord din Satu Mare, la o adresă la care fusese solicitat un echipaj al Poliţiei pentru aplanarea unui scandal în familie.

Agenţii care au ajuns la faţa locului au fost agresaţi verbal iniţial de o femeie de 50 de ani, care i-a înjurat şi i-a împins, nedorind ca aceştia să intervină în conflict. Femeia a refuzat să se legitimeze şi s-a opus încătuşării, măsură la care agenţii au apelat pentru că era agresivă.

În conflict au intervenit doi copii ai femeii, bărbaţi de aproximativ 30 de ani, care i-au lovit pe pe poliţişti cu pumnii şi picioarele și le-au rupt uniformele, ulterior cerând ajutorul altor doi prieteni. Unul dintre agresori ar fi vrut să aducă o sabie din casă, moment în care un agent a tras două focuri de armă în plan vertical.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, procurorul Florin Betea, a declarat pentru News.ro că cei doi fii ai femeii au fost ridicaţi pentru audieri.

”În acest caz se fac cercetări pentru comiterea infracţiunii de ultraj. Poliţiştii agresaţi au leziuni şi contuzii şi s-au prezentat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală. Procurorul de caz urmează, după audieri, să decidă dacă va propune arestarea preventivă a suspecţilor”, a declarat sursa citată.

Anchetatorii aşteaptă concluziile medicilor legişti, care vor stabili şi numărul de zile de îngrijiri medicale de care au nevoie cei doi agenţi de poliţie.
 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai periculos lucru de pe Pământ: dacă stai lângă el 5 minute, te omoară în 2 zile și este foarte aproape...
Digi FM
Cât de grea este proba fizică de la recrutarea MApN. Ce trebuie să știi dacă ai tatuaje
Pro FM
Benny Blanco, primele declarații despre povestea de iubire pe care o trăiește cu Selena Gomez: „Râdem toată...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
OFICIAL Cum pot primi pensionarii 1000 de lei în plus la pensie ? Exista o singură condiție
Digi FM
Colegii lui Mihai Onilă, revoltați după ce acesta a decis să plece din trupa AXXA: „Vom continua fără el, să...
Digi World
Boala despre care se cunosc „şocant” de puţine lucruri, potrivit experţilor
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Portalul dintre New York si Dublin a fost inchis din cauza “comportamentului neadecvat”