Proiect PSD: Fără restricții pentru vânzarea de petarde

Ioana Ciurlea Data publicării:
petarda2

A trecut noaptea dintre ani, dar cu siguranță au mai rămas petarde şi artificii și pentru următoarele zile, spre exasperarea multora. Un om și-a pierdut viața din cauza unei petarde, iar alți 10 au fost răniți în ultimele zile. Și, culmea, în timp ce polițiștii se plâng că nu pot opri vânzarea ilegală a artificiilor și petardelor pentru că legea este prea blândă, doisprezece deputați PSD vor să scoată mai multe obiecte pirotehnice periculoase de sub interdicție.

„Ați văzut, un cetățean din Iași... și-a pus în gură un asemenea obiect pirotehnic și a decedat. Sunt foarte foarte periculoase”, spune Adrian Aldea, șef arme și explozivi la IGPR.

petarde
Acest tip de petarde este periculos. A provocat moartea unui om

Petardele care au speriat polițiștii au apărut anul trecut în România și au făcut peste 130 de victime. Sunt mici, par inofensive, însă ar trebui să fie folosite doar pentru a speria animalele sălbatice, în niciun caz pentru divertisment. Efectele lor s-au văzut și la sfârșitul anului care tocmai a trecut.

Sunt cel puțin zece răniți, printre care doi copii care au grave probleme cu vederea, unul dintre ei chiar și-a pierdut vederea la un ochi pentru că au folosit astfel de articole pirotehnice.

„Este foarte important de subliniat că aceste accidente pot avea urmări foarte grave. Pentru câteva clipe de plăcere, pot rămâne urmări pe care după aceea va trebui să le ducem toată viața. Au fost persoane care și-au pierdut vederea, au fost persoane care și-au pierdut unul dintre ochi, au fost persoane care și-au pierdut viața în urma unor astfel de accidente”, atenționează Alis Grasu, manager la Serviciul de Ambulanță București-Ilfov.

Singurele articole pirotehnice pe care le putem cumpăra sunt cele din categoria F1. Polițiștii spun că este esențial să citim etichetele produselor și instrucțiunile de folosire: „Asta e categoria F3, interzise, și același timp este încadrat în categoria F1”.

65 de tone de petarde și artificii ilegale au confiscat polițiștii, în doar o lună. Deși peste 400 de oameni s-au ales cu dosare penale, legea nu îi descurajează pe comercianții clandestini. Pedeapsa e cuprinsă între 3 luni și un an de închisoare sau amendă penală.

„Sunt sigur că ar trebui să fie pedepsele mult mai stricte. Ministerul de Interne a propus modificarea actului normativ”, spune Adrian Aldea, de la IGPR.

În timp ce legea care ar înăspri pedepsele zace în comisiile parlamentare, un proiect, la polul opus, a trecut tacit de Senat. Deputatul Cătălin Rădulescu şi alţi 11 colegi din PSD au propus ca toate categoriile de articole pirotehnice să poată fi vândute la liber, singura restricţie fiind vârsta cumpărătorului. Deşi poliţia s-a opus acestei legi, proiectul va ajunge în plenul Parlamentului.

Citiți și:  VIDEO. Incendiu la Galați de Revelion, din cauza petardelor

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...