Propunere legislativă: Cel mult zece persoane înregistrate la o adresă

Data publicării:
Ședință în Senatul României.
Plenul Senatului. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Senatul a adoptat miercuri, în plen, propunerea legislativă pentru modificarea OUG 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români prin care se stabileşte că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate decât maximum zece persoane.

Au fost înregistrate 64 de voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 19 abţineri.

"Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Această limitare nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv", se arată în propunerea legislativă iniţiată de un grup de parlamentari PSD, potrivit Agerpres.

Propunerea legislativă are ca scop îmbunătăţirea calităţii serviciilor de evidenţă a persoanelor, a datelor înregistrate în Registrul de Evidenţă a Persoanelor, precum şi crearea de facilităţi cetăţenilor români la obţinerea actelor de identitate.

"De la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa a persoanelor fizice", mai arată iniţiativa.

Potrivit propunerii legislative, "persoanele defavorizate care nu pot face dovada adresei de domiciliu, aceasta se înscrie în baza adeverinţei eliberate de către unitatea administrativ teritorială din care rezultă adresa la care se stabileşte domiciliul".

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...