Rafila trimite Corpul de Control la Spitalul Bagdasar-Arseni, după ce UPU a fost inundată: „Și angajații pot curăța scurgerile”

Data actualizării: Data publicării:
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. Foto: Profimedia Images

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, după inundaţia de la Spitalul Bagdasar-Arseni, că a luat decizia să trimită rapid Corpul de Control, pentru a vedea de ce nu au fost încheiate contracte de mentenanță, dar a precizat că, în opinia sa, nu trebuie neapărat să vină o echipă specializată pentru a curăța şi menține în stare de funcţionare scurgerile de la clădiri, adăugând că și personalul angajat al spitalului poate să o facă, transmite News.ro.

„Nimeni nu poate să facă o statistică a tuturor contractelor de mentenanţă, de toate tipurile, pentru că există mentenanţă pentru multe lucruri, pentru clădire, pentru echipamente. E clar că responsabilitatea încheierii unor astfel de contracte, astfel încât spitalul să fie în stare de funcţionare şi să se evite astfel de incidente, revine direct managerului. Eu am luat decizia să trimit rapid Corpul de Control la acest spital, Bagdasar-Arseni, ca să vedem exact care este situaţia, de ce nu au fost încheiate aceste contracte”, a spus ministrul, întrebat despre situaţia de la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni" din Capitală.

Rafila a precizat: „Ca o opinie personală, chiar dacă aceste contracte nu erau încheiate, să cureţi şi să menţii în stare de funcţionare scurgerile de la clădiri nu cred că trebuie neapărat să vină o echipă specializată să cureţe reziduurile care se adună şi blochează zonele de scurgere din spital”.

„Pentru chestiunea asta poate personalul angajat al spitalului să o facă. Sigur, trebuie să existe mentenanţa clădirii, mai ales a unei clădiri noi, care are sisteme de management integrat, dar să menţii în stare de funcţionare scurgerile cred că este o chestiune mult mai simplă şi care necesită, totuşi, o decizie simplă ca cineva să verifice periodic acest lucru”, a menţionat ministrul Sănătăţii.

Ploaia torențială de miercuri noapte, din Capitală, a inundat noua Unitate de Primiri Urgențe de la Spitalul Bagdasar-Arseni. Apa a început să curgă din tavan, în clădirea inaugurată recent și care a costat 3,5 milioane de euro. Pacienții aflați în acel moment în unitate au fost transferați la alt spital.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu și soția lui, 19 ani de iubire și doi copii. "Nici nu știi ce să zici la o aniversare din...
Pro FM
Hailey Bieber e însărcinată și are deja o burtică proeminentă. Modelul și Justin Bieber au anunțat că vor...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...