România câștigă un proces cu frații Micula. Cei doi ar trebui să returneze 75% din costurile suportate de stat în acest proces

Data actualizării: Data publicării:
micula

Curtea de arbitraj de la Washington a respins pretențiile de 9 miliarde de lei formulate de Ioan și Viorel Micula împotriva României. Potrivit unor surse oficiale, frații Micula ar trebui să returneze României 75% din costurile suportate de statul român în acest proces.

Decizia instanței încheie soluționarea litigiului inițiat de Ioan și Viorel Micula în anul 2014, în baza Tratatului Suedia - România, precizează un comunicat al consorțiului format din firmele de avocatură „Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP” din București și „LALIVE” din Geneva, Elveția.

Oamenii de afaceri, care au și cetățenie suedeză, au susținut că România și-a încălcat obligațiile internaționale în temeiul Tratatului, nereușind să aplice legile privind impozitarea băuturilor spirtoase și prin adoptarea unui nou regim de prețuri pentru apa minerală.

Prin semnarea acestui acord bilateral, România s-a angajat să protejeze investiţiile suedeze făcute pe teritoriul statului român şi, în acest context, să creeze şi să menţină condiţiile favorabile pentru investiţiile efectuate de investitorii suedezi, precum şi să protejeze pe teritoriul său aceste investiţii.

Tribunalul a decis că frații Micula nu au arătat că România nu a reușit să își aplice legile privind impozitarea în ceea ce privește băuturile spirtoase. Într-adevăr, a constatat că „România s-a angajat în eforturi serioase și vizibile pentru a își aplica legile privind impozitarea în legătură cu alcoolul.”

Potrivit instanței, România „a arătat că are un mecanism complex pentru aplicarea legilor sale, o strategie prin care se asigură aplicarea în mod eficient din perspectiva costurilor, și o structură de executare atât la nivel de gospodărie individuală, cât și la nivel de producător industrial, implicând ANAF, Vama și DG Antifraudă”, potrivit sursei citate. 

„Suntem foarte mulțumiți de rezultatul dosarului, care arată că România nu a încălcat Tratatul Suedia-România. Acest caz a implicat analiza unui volum foarte mare de argumente și informații cu privire la lupta României împotriva evaziunii fiscale, fiind unul dintre cele mai complexe dosare, în care probleme de drept fiscal substanțial și procedural, din perspectivă macroeconomică, au fost introduse într-un arbitraj de investiții. Suntem foarte încântați de faptul că efortul semnificativ al specialiștilor în domeniul arbitrajului și dreptului fiscal de a explica detaliile de fapt și de drept necesare tribunalului arbitral a dus la o hotărâre în care poziția României a avut succes. De asemenea, suntem foarte bucuroși că aceasta este cea de a patra victorie a echipelor Lalive și Leaua Damcali Deaconu Păunescu - LDDP în apărarea României în arbitraje investiționale”, a declarat Crenguța Leaua, din cadrul LDDP.

În plus, instanța americană a decis că nu are competență pentru a examina afirmațiile fraților Micula referitoare la regimul de stabilire a prețurilor pentru apa minerală, pe baza faptului că regimul a fost adoptat înainte de intrarea în vigoare a Tratatului în 2003.

Editor: I. I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Erika Isac, amenințată cu moartea înaintea unui concert la Medgidia. Evenimentul a fost anulat
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Secretul unei prietenii de aproape 20 de ani, la Hollywood. Ryan Reynolds și Hugh Jackman, despre cât de mult...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
1.200 lei în plus la pensie la recalculare, deși a muncit numai 31 ani. Câte puncte a realizat?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Jada Pinkett Smith, în rochie transparentă la premiera filmului soțului înstrăinat. E despărțită de 8 ani de...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...