România se luptă de la egal la egal cu Germania într-un sondaj Eurostat

Data publicării:
iohannis merkel presidency 8
Foto: presidency.ro

Aproximativ 885 de persoane din Uniunea Europeană au murit şi 760 au fost grav rănite în 2018 în accidente feroviare (fără a include sinuciderile), cele mai multe înregistrându-se în Germania, Polonia, Ungaria şi România, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citat de Agerpres.

În perioada 2010 - 2018, numărul accidentelor feroviare grave în UE a scăzut cu aproape 25%, la 1.721 accidente, cu 571 mai puţine decât în 2010.

Cel mai comun tip de accidente implică persoane neautorizate lovite de tren pe calea ferate. În 2018, au fost 973 de astfel de accidente, reprezentând mai mult de jumătate (57%) din totalul numărului de accidente.

O altă categorie importantă o reprezintă accidentele produse la trecerea la nivel cu calea ferată, inclusiv accidente în care sunt implicaţi pietoni. Cu 447 de accidente, această categorie reprezintă 26% din totalul numărului de accidente în 2018.

În 2018, cele mai multe accidente feroviare din UE au avut loc în Germania (302), Polonia (275), Ungaria (162) şi România (132), iar cele mai puţine în Luxemburg (2) şi Irlanda (6).

Editor: A. D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...