Condiții deplorabile în saloanele clinicii de Chirurgie II din Cluj-Napoca: saltele pătate și paturi ruginite

Data actualizării: Data publicării:
spital clujs

Condiții sub orice critică în saloanele clinicii de Chirurgie II de la Spitalul Județean Cluj-Napoca. Saltelele sunt vechi, rupte și pătate, iar paturile ruginite. Conducerea unității sanitare se scuză spunând că până acum s-a investit în terapie intensivă și s-a cumpărat aparatură, cheltuieli considerate mai importante decât confortul și curățenia în care trăiește pacientul.

Clinica de Chirurgie II din cadrul Spitalului Județean Cluj Napoca a intrat în atenția presei din cauza condițiilor deplorabile în care sunt nevoiți să trăiască pacienții. 

În imagini se vede cum toate lucrurile care se alfă în salon sunt inutilizabile: saltele rupte cu urme de secreții pe ele, nedezinfectate, noptiere vechi din fier, grupul sanitar este măcinat de rugină.

Imaginile au fost filmate de către Emanuel Ungureanu, membru în Comisia de Sănătate și Familie,  în urma unor plângeri de la fiica unui pacient care ar fi murit în urma unei infecții nosocomiale din această clinică.

Conducerea spitalului spune că în acest moment are deschisă o licitație de 40 de milioane de lei  pentru achiziționarea unor noptiere și paturi. De asemenea, se scuză, spunând că până acum a investit în modernizarea bucătăriei, în cumpărarea de ecografe și de paturi la terapie intensivă.

Editor web: C.T.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...