Cum a ajuns o maternitate nou-nouță să fie contaminată cu bacterii periculoase

Data publicării:
maternitate

Spital nou, dar cu bacterii. Maternitatea din Fălticeni, inaugurată în urmă cu două săptămâni de ministrul Sănătăţii, nu poate fi deschisă. Inspectorii sanitari au descoperit acolo două bacteriii care pot pune în pericol viaţa bebeluşilor. Controlul a fost declanşat după ce angajaţii au fost suprinşi cărând incubatoarele pentru nou-născuţi cu tractorul de gunoi.

Imaginile cu cei de la salubritate transportând echipamentele au declanşat ancheta inspectorilor sanitari în noua maternitate din Fălticeni. Incubatoarele care le asigură nou-născuţilor oxigenul în primele zile de viaţă erau cărate într-un tractor de gunoi. Paradoxal, acest lucru nu i-a deranjat prea tare pe oficialii din Sănătate.

„Eu consider că nu a fost cel mai fericit mod în care au fost transportate incubatoarele însă din punct de vedere al condiţiilor de igienă și al condițiilor de sterilizare, DSP și managerul spitalului au obligația și m-au asigurat că se vor convinge de faptul că ele au fost foarte bine dezinfectate”, spunea în 19 mai ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Rezultatul controlului? Două bacterii periculoase într-un spital nou.

Din cele aproximativ 100 de probe pe care le-am recoltat, în două probe am depistat o încărcătură de germeni patogeni peste limitele admise. Au fost luate de pe mobilier de spital, în saloane în care sunt internate mamele. Încărcătura microbiană este reprezentată de diverse bacterii coliforme. Curățenia și dezinfecția nu s-au făcut foarte bine” a spus Cătălina Zorescu, director adjunct DSP Suceava.

Primarul, care a pus la dispoziţie tractorul, îi contrazice pe inspectorii sanitari.

Din 100 de probe, două au suspiciuni de neconformitate, doar două din 100!”, a spus Cătălin Coman, primarul din Fălticeni.

Întrebat dacă este vorba despre bacterii coliforme, care ar putea duce la moartea bebeluşilor, edilul a răspuns: „Nu este adevărat! Nu ştiu de unde aveţi informaţia asta, pentru că nu se confirmă. Eu am primit solicitarea de la cei de la spital să le pun la dispoziţie un mijloc de transport pentru transportul unor fişete metalice. Dintr-o eroare a celor care au încărcat, au pus şi aceste incubatoare”.

Dacă nu erau descoperite la timp, bacteriile ar fi putut pune în pericol viaţa bebeluşilor, spun medicii.

„Aceste bacterii pot da boli grave, începând de la infecţii urinare, indiferent că vorbim de nou-născuţi sau de mamă, până la forme grave de infecţii generalizate, septicemii sau meningite, deci boli deosebit de grave”, spune Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi.

Femeile care trebuie să nască sunt trimise acum la spitalul din Suceava.

Inspectorii sanitari au luat noi probe astazi de la maternitate, iar rezultatele vor fi gata luni. Daca totul va fi în regulă, noua maternitate va fi deschisă imediat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...