Cum împarţi un vaccin la cinci pacienţi

Data publicării:
<> on February 26, 2015 in Berlin, Germany.
<> on February 26, 2015 in Berlin, Germany.

Este criză de vaccin antigripal şi în acest sezon, se plâng medicii de familie care spun au primit mult prea puţine doze faţă de cât ar avea nevoie. Trei milioane de români sunt în categoria de risc, iar până acum s-au cumpărat doar 600.000 de doze. Explicaţia oficială? Rata vaccinării a scăzut şi există riscul să aruncăm fiolele.

Nici nu au ajuns bine dozele de vaccin la medicii de familie, că aceştia sunt nevoiţi să ia decizii care nu mai ţin de protocoalele terapeutice.

Este şi cazul unui medic din Bihor, care afirmă că a primit doar 7 doze, deşi ar avea nevoie de peste 100.

Valentin Pantea, medic de familie: „Din păcate, dozele sunt puţine, nu ajung pentru toţi pacienţii cu boli cronice pulmonare, o să fac la cei mai gravi.”

Şi în judeţul Constanţa au ajuns doar 22.000 de doze, din totalul de 145.000.

Loti Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Constanța: „Momentan nu este suficientă. Este mai puțin decât a fost solicitat”.

Mulţi bătrâni renunţă la vaccin:

„Înainte nu aducea, trebuia să mai sun, ..dar anul trecut am renunţat, acum dac-o avea, îl fac”.

„Dacă n-am racit, nu m-am mai vaccinat”.

„Mă vaccinez, dacă zice...sunt şi cu inima, spondiloza, am mai multe, şi tensiune, să vedem ce zice ea (medicul de familie – n.r.), dacă consideră că trebuie să îmi fac, îmi fac”

Medicii atrag atenţia că cei care nu se vaccinează se expun nu doar pe ei, ci şi pe apropiaţi.

Valeria Herdea, medic de familie: „Este esenţial să înţelegem că poţi proteja copilul, dacă tot restul familiei se vaccinează şi se protejează. Altfel, grupele de vârstă copil şi vârstnic pot face forme severe şi pot deceda”.

În depozitele Unifarm mai sunt încă 150.000 de doze. Ministerul Sănătăţii promite că va trimite şi aceste vaccinuri în ţară.

Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii: „Dacă sunt medici de familie care consideră că au nevoie de mai multe doze de vaccin gripal pot face o solicitare, iar acest ser va fi disponibil pentru imunizare”.

Chiar şi aşa nu sunt suficiente vaccinuri. Peste 3 milioane de români intră în categoria cu risc şi ar trebui să se imunizeze. Cei mai mulţi români s-au vaccinat în 2008, peste 1 milion. Rata vaccinării a scăzut în ultimii ani. Aşa se face că s-au cumpărat din străinătate din ce în ce mai puţine vaccinuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...