Dentistul care oferă tratament gratuit, dar nu are pacienți

Data publicării:
medic dentist

Un medic stomatolog dintr-o comună din Dolj oferă de două săptămâni tratamente gratuite copiilor. Surpriză însă: niciun părinte nu şi-a adus până acum copilul. Aceasta în condiţiile în care studiile arată că trei din patru copii români cu vârste între 2 şi 6 ani au dinţii afectaţi de carii, iar peste 70 la sută dintre adolescenţi ajung la stomatolog cu probeme grave.

Alexandra Dreşcă are cabinet stomatologic în comuna Cetate de anul trecut. A observat că mulţi copii au probleme dentare, dar ştia că părinţii nu au bani pentru tratamente stomatologice. Aşa i-a venit ideea unei campanii de tratament gratuit. A făcut anunţul pe reţelele de socializare şi a pus afişe în comună. Nimeni, însă, nu i-a trecut pragul.

La cabinet ajung, în cele mai multe cazuri, carii profunde, cavităţi carioase profunde, iar conduita terapeutică care se mai poate face în acest caz este extracţia dentară şi este păcat pentru că sunt dinţi permanenţi. Gradul de educaţie sanitară este foarte scăzut, bănuiesc că este şi o inconştienţă şi nu este chiar aşa lipsă de resurse financiare, din moment ce nu sunt atraşi să vină când este gratis”, spune dr. Alexandra Dreşcă, medic stomatolog.

Părinţii au, totuşi, o explicaţie.

„Ne este foarte frică. Cel mic e mai speriat, aşa... de ace, în general. Când vede medicul deja îmbrăcat în costum nu... nu stă deloc”, spune mama unui copil.

Statisticile arată că 83 la sută din copiii de până la şase ani au carii.

„Dinţii cu infecţii şi cu leziuni carioase netratate pot duce la dezechilibre puternice în organism. Şi vorbim de probleme de alimentaţie, probleme de dezvoltare, probleme la nivelul sistemului digestiv. Infecţiile netratate duc la afecţiuni cardio-vasculare”, spune Andrei Ilie, reprezentant al Societății Studenţilor Medicinişti Craiova.

Campania medicului stomatolog din comuna Cetate se încheie la sfârşitul săptămânii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...