Dr. Gheorghe Meclea, pionier al ecografiei în medicina românească, a încetat din viață

Data actualizării: Data publicării:
Poza 1 Articol sustinut de SANADOR

Dr. Gheorghe Meclea, medic primar medicină internă, medic specialist cardiologie și Doctor în Științe Medicale, a încetat din viață duminică, 29 martie 2020, la vârsta de 79 ani. Pionier al ecografiei generale, cardiace, obstetricale și ginecologice în România, și Director Medical al Sanador încă de la înființare, în 2001, Dr. Meclea a fost un nume de referință în medicina autohtonă, modelând zeci de medici și îndrumându-i în tainele interpretării ecografice.

Dr. Meclea s-a născut în 14 decembrie 1940, în comuna Fâlfani-Stolnici din județul Argeș. A urmat Liceul Militar Dimitrie Cantemir și a continuat direcția militară, absolvind în 1963 Școala Superioare de Marină Constanța, în calitate de ofițer de marină, locotenent cu specializarea în navigație, arme sub apă și hidrolocație - folosirea ultrasunetelor în depistarea țintelor submarine.

Din pasiune pentru sănătate și din dorința de a face bine semenilor, a ales o carieră în medicină, înscriindu-se la Facultatea de Medicină și Farmacie și la Institutul Medico–Militar București (1966-1972). Fascinat de impactul ultrasonografiei asupra capacității de diagnosticare, dr. Meclea s-a orientat către această arie medicală, iar în 1976 a inițiat aplicarea ultrasunetelor în medicină și biologie în cadrul Spitalului Clinic Fundeni, folosind un ultrasonograf Echo-Views VI-Picker, mod de lucru B-bistabil și M.

În imaginea de mai jos pot fi vazute unele dintre primele ecografii realizate de dr. Meclea.

Dr. Meclea este un nume de referință în medicina romanească, fiind dascăl și promotor al școlii românești de ultrasonografie și inițiator de cursuri pentru obținerea competenței în ecografie.

Dacă până în 1991, s-a ocupat de activitatea ultrasonografică cu aplicații în patologia internă, chirurgie, urologie, obstetrică, ginecologie, chirurgie cardiovasculară și cardiologie, privind leziunile valvulare, din 1992 s-a dedicat implementării și perfecționarii tehnicii ecografice în mod de lucru 2D, Doppler color și pulsat, cu aplicații în ecografia vasculară. În 2001, el a introdus modelul de lucru SD care a permis efectuarea morfologiei fetale, îmbunătățind diagnosticul de malformație, iar în 2004 a urmat cursurile de specializare ale Școlii de Ultrasonografie din Viena pentru utilizarea modului de lucru 4D.

De-a lungul carierei sale, dr. Meclea a publicat numeroase lucrări științifice cu tematică în ultrasonografie, cu aplicație în medicină internă și cardiologie. Activitatea sa a fost recompensată recent de către Societatea Română de Ultrasonografie în Medicină și Biologie cu Diploma de Excelență și cu medalia Gheorghe Jovin.

Dr. Gheorghe Meclea a fost Director Medical al Sanador, funcție pe care a deținut-o încă de la deschiderea primei clinici Sanador, în februarie 2001, și până la încetarea din viață.

Vestea dispariției doctorului Gheorghe Meclea a fost primită cu tristețe și regret de către comunitatea medicală din România și de către colegii săi de breaslă, care îi vor păstra vie amintirea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...