Farmaciile care eliberează medicamente stupefiante și psihotrope, controlate de Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului

Data publicării:
rafturi cu medicamente in farmacie
Farmaciile care eliberează medicamente stupefiante și psihotrope, controlate de Ministerul Sănătății și Agenția Medicamentului. Foto: Captură TV Digi24

Ministerul Sănătății, împreună cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale (ANMDMR), desfășoară controale în farmaciile care eliberează medicamente stupefiante și psihotrope.

Colaborarea cu instituțiile abilitate în desfășurarea anchetei referitoare la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor de trafic sau consum ilicit de stupefiante este o prioritate a Ministerului Sănătății și a instituțiilor subordonate, se arată într-un comunicat al MS.

„Încă din data de 18 septembrie a.c., inspectorii ANMDMR au început verificările privind respectarea legalității eliberării medicamentelor care conțin oxicodonă și fentanyl. Inspectorii au identificat, astfel, peste 500 de unități farmaceutice (farmacii) care efectuează operațiuni cu aceste medicamente. Acestea vor fi toate inspectate în următoarea perioadă. Verificările vor viza, de asemenea, supravegherea și controlul îndeplinirii procedurilor legale privind returnarea și distrugerea medicamentelor stupefiante și psihotrope care nu mai corespund din punct de vedere calitativ, cu termen de valabilitate expirat sau care provin de la pacienți ce nu le mai utilizează”, precizează susrsa citată.

„De asemenea, Ministerul Sănătății, în baza planului anual de inspecții, a demarat acțiuni de inspecție, anterior anchetei în cauză și care vor continua în perioada următoare. Tematica acestor inspecții va fi extinsă, în vederea asigurarii că toate etapele procesului de distrugere prevăzute de lege sunt respectate. În perioada imediat următoare, Ministerul Sănătății, în colaborare cu ANMDMR și cu alte instituții implicate în acest domeniu, va iniția un proiect de modificare a actelor normative în vigoare, în vederea reglementărilor mult mai stricte privind activitățile cu medicamente psihotrope și stupefiante”, se mai arată în comunicat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...