Frig în Spitalul Colentina. Explicațiile managerului interimar

Data actualizării: Data publicării:
colentina

Directorul medical al Spitalului Colentina, Dana Ionescu, care asigură de luni interimatul la conducerea unităţii sanitare, după ce managerul Bogdan Andreescu a fost demis de primarul Capitalei, pe motiv că i-a ţinut pe pacienţi în frig în saloane, a declarat, pentru News.ro, că doar câteva saloane nu au fost încălzite, iar cauza a fost o avarie a RADET. Dana Ionescu a spus că nici în acele saloane nu a fost o situaţie foarte gravă, pentru că au funcţionat instalaţiile de aer condiţionat.

colentina

Managerul interimar a adăugat că Spitalul Colentina a fost afectat de scăderea presiunii în conductele de la RADET, de aceea lucrători ai regiei au fost în spital începând de vineri. Din cauza avariei au fost afectate câteva saloane, dar nici acolo grav, pentru că au intrat în funcţiune instalaţiile de aer condiţionat, mai ales că în weekend numărul de internări scade mult”, a declarat dr. Dana Gabriela Ionescu.

„Lucrătorii de la RADET sunt în spital de vineri. Ieri, duminică şi eu şi doctorul Andreescu am fost în spital. Erau câteva saloane dintr-un pavilion afectate, dar nu grav, pentru că au fost puse în funcţiune instalaţiile de aer condiţionat. Şi astăzi lucătorii RADET erau în curte, acum nu îi mai văd”, a spus Dana Ionescu.

Ea a explicat că Spitalul Colentina este inclus în sistemul de alimentare cu căldură RADET care cuprinde şi Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş”.

„Suntem pe aceeaşi reţea cu Institutul Matei Balş, nu ştiu de ce am fost noi în centrul atenţiei”, a precizat Ionescu.

Managerul Spitalului Colentina, Bogdan Andreescu, a fost demis luni de primarul general al Capitalei, pe motiv că i-ar fi ţinut pe pacienţi în frig în saloane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...