Încă un medic spune că nu va primi pacienți nevaccinați: De la 1 aprilie se renunță la consultul la distanță pentru diabetici

Data publicării:
pacienti diabetici la medic
"Este pentru prima dată când alterările structurii creierului au fost asociate cu durata diabetului" Foto: Guliver/GettyImages

Din ce în ce mai mulți medici din țară spun că nu îi vor primi în cabinetele lor pe pacienții nevaccinați împotriva virusului SARS-CoV-2. Primul care a luat această decizie este un medic din județul Călărași, iar acum, alți specialiști spun că nu îi vor trata pe cei care vor refuza să se vaccineze. Printre aceștia se numără și doctorul Sorin Paveliu care a explicat, miercuri, la Digi24, cum își justifică această decizie.

„În Centrul nostru sunt trei specialități, din care doar una singură este în relație cu Casa (de Asigurări de Sănătate - n.r.), respectiv diabetul. Pentru pacienții cu diabet, CNAS-ul a permis consulatațiile la distanță, dar a anunțat că de la 1 aprilie se renunță la consultul la distanță, urmând să intrăm în regim normal, pacienții să vină în cabinet, fără să existe vreo finanțare pentru materiale de protecție, dezinfectanți și așa mai departe. OK, este decizia Casei.

Problema este că această decizie se bazează pe ideea că între 15 ianuarie și 1 aprilie, persoanele aflate la risc, cum este și cazul diabeticilor, și persoanele în vârstă cu boli cronice, în general, au timp să se vaccineze.

Dacă cineva nu vrea să se vaccineze este deja în afara acestui grup al oamenilor pentru care statul a decis să le asigure sursa de finanțare pentru a se vaccina și este decizia lor personală. În aceste condiții, și decizia noastră personală este că dacă cineva nu vrea să se vaccineze, să apeleze la alt cabinet. Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor. Noi suntem persoane de 60 de ani. Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să acceptăm o persoană care este posibil infectată și care i-ar putea infecta și pe alții, inclusiv pe noi”, a explicat dr. Sorin Paveliu.

„Nu o facem haotic, fiindcă programările se fac cu trei luni înainte, fiecare pacient care sună este înștiințat de faptul că va trebui să aibă sau dovada de vaccinat sau dovada că s-a programat, pentru că e o hârtie pentru așa ceva, sau că are o contraindicație extraordinară care îl împiedică să se vaccineze, deși eu nu știu la ce s-ar putea referi așa ceva”, a adăugat medicul.

„Înainte de a le spune că dacă nu vor să se vaccineze trebuie să caute alt Centru, încercăm să le explicăm pe cât putem care sunt motivele pentru care vaccinarea asta ar trebui să o facă și să ne spună dacă există vreo întrebare la care am putea să le răspundem”, a precizat medicul Sorin Paveliu.

„Nu prea avem mult succes, vă spun de la bun început”, a recunoscut el. „Din păcate, marea majoritate a pacienților nu vor să se vaccineze și îmi dau seama că este o bătălie inegală, pentru că statul nu face ceea ce trebuie pentru a convinge acești oameni. Acești oameni sunt într-o eroare, dar nu este vina lor, pentru că nu sunt oameni de specialitate, sunt simpli pacienți. Or, atât timp cât nu primesc informațiile necesare, se simt nesiguri. Sper ca statul să treacă de urgență la informarea corectă”, a punctat Sorin Paveliu în finalul intervenției la Digi24.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...